Reţetă de peste o sută de ani de tort delicios cu ciocolată

1

O echipă de studenți și etnologi de la Universitatea de Vest Timișoara a plecat vara trecută, la pas, în căutarea tradițiilor Banatului istoric, de-o parte și de alta a graniței de vest a României, adunând inclusiv rețete bătrânești pe care le-au inclus în volumul „Pocărăi (fursecuri – n.r.) și meșpaisuri (prăjituri – n.r.): dulciuri din Banat”.

Sunt rețete vechi de peste 100 de ani, scrise pe colțuri de ziare sau păstrate pe spatele fotografiilor îngălbenite de vreme.

Una dintre cele mai gustoase rețete culese este „Tort din zece ouă Ștefania”, dezvăluită de Dorina Ciorogariu din Făget, județul Timiș.

„Se bat 10 albușe cu 500 gr de zahăr și cu două pachete de zahăr vanilat. Se adaugă apoi 500 gr. de nucă măcinată sau alune măcinate, două batoane de ciocolată răzuite și două linguri de pesmet. În compoziție adăugăm două linguri de făină și 5 gălbenușuri. Se omogenizează bine și se coace aluatul la foc moale. Apoi, blatul se taie cu grijă în 3 părți, se așează pe trei tăvi înfășurate și tapetate cu hârtie”, spune doamna Dorina.

Crema se face în felul următor: 5 gălbenușuri se amestecă cu 5 linguri de zahăr și un pachet de zahăr granulat se fierbe până se îngroașă.

Într-un alt castron se freacă spumă 300 gr. de unt cu două batoane de ciocolată înmuiată în crema făcută anterior și răcită.

Cu această umplutură se ung foile de blat, iar deasupra se pune glazură din ciocolată.

Fără conservanți, E-uri sau aditivi, este un tort de sărbătoare, care adună copiii de pe maidane în jurul mesei și se cumințesc pentru a primi câte-o felie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Szamcsek Veronica spune

    Despre ce batoane e vorba, ce gramaj? Se poate inlocui cu cacao de buna calitate?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.