Biserica din Liveni, în care a fost botezat Enescu, lăsată în afara listei monumentelor istorice

0

Biserica purtând hramul ‘Sfinților Trei Ierarhi’ și a ‘Sfinților Împărați Constantin și Elena’ din satul Liveni, în care a fost botezat cel mai mare muzician român al tuturor timpurilor, George Enescu, are nevoie urgentă de reparații.

Deși e plin de istorie, lăcașul sfânt nu a fost inclus pe lista monumentelor istorice, iar acest lucru i-a accentuat starea de degradare de la un an la altul. Necesită reparații imediate la cupolă, în condițiile în care lemnul este aproape putred, dar și la pridvor, la care nu s-a mai intervenit de zeci de ani.

De asemenea, preotul paroh, Ovidiu Chebac, susține necesitatea construirii unei pardoseli, dat fiind că actualmente aceasta este din lut, așa cum a fost la construcția bisericii, acum aproape 200 de ani.

Satul natal al lui Enescu este unul foarte sărac, cu oameni în vârstă care trăiesc din pensii aflate la limita minimă acordată de stat.

Biserica-Liveni-01

Cele 58 de familii din parohie nu au posibilitatea de a susține lucrările de refacere a bisericii, așa încât preotul trebuie să găsească soluții alternative. A mai primit bani de la Primăria comunei George Enescu, dar fondurile au fost insuficiente.

‘La slujbă vin cinci-zece oameni. Uneori, la sărbători, sunt 15—20 de credincioși. Oamenii din sat majoritatea sunt pensionari, cu pensii de 350—400 de lei, dar nu există oameni care, dacă le-o cer, să nu ne ajute’, a afirmat preotul.

Biserica din Liveni, situată la câțiva zeci de metri de Casa Memorială ‘George Enescu’, poartă amprenta marelui compozitor. În ea se află, la loc de cinste, icoana de argint înfățișând-o pe Maica Domnului în brațe cu Isus Hristos donată de doamna Maria Enescu, soția maestrului George Enescu.

Biserica-Liveni-03

‘Bănuiesc că după ce s-au căsătorit, după ce au întemeiat familia, venind aici în satul natal, în semn de omagiu au adus icoana aceasta frumoasă. Compozitorul a mai ajutat la refacerea bisericii. În 1922 s-a înlocuit acoperișul cu sprijinul lui în totalitate. Era de șindrilă și s-a bătut tablă zincată. Enescu a fost ortodox. Bunicii lui de pe mamă au fost preoți’, explică preotul paroh Ovidiu Chebac.

Biserica a fost construită în anul 1833 de boierul Costache Ruset și soția sa Elena, fiind prima biserică a satului. A fost ridicată pe temelie și soclu de piatră cu pereți din bârne lipiți cu lut. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: livenidorohoi.iasi.mmb.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.