Simona Halep a urcat pe locul doi în clasamentul WTA

0

Românca Simona Halep a revenit pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii (WTA), dat publicității luni, după ce a făcut rocada cu rusoaica Maria Șarapova, fostul vicelider.

Halep a mai fost opt săptămâni pe locul al doilea în clasamentul WTA, între 11 august și 5 octombrie 2014.

Simona are un avans de 230 de puncte față de rivala sa, dar se află la peste 2.000 de puncte de liderul Serena Williams.

Alte patru românce se află în top 100, Irina Begu, care staționează pe locul 33, Monica Niculescu, aflată pe locul 61, o treaptă mai sus față de săptămâna precedentă, Alexandra Dulgheru, care a urcat și ea un loc, pe 69, și Andreea Mitu, care a reușit un salt de trei locuri și este pe 100, cea mai bună clasare din cariera ei.

La dublu, Monica Niculescu se menține pe locul 49, Raluca Olaru a urcat pe locul 59 (+1), iar Irina Begu se află în continuare pe 65.

Simona Halep este a doua și în ierarhia Road to Singapore, care asigură calificarea la Turneul Campioanelor, cu un avans mult mai consistent față de Șarapova (locul trei).

Românca ocupă locul secund și într-o ierarhie a banilor câștigați din tenis în 2015, cu peste două milioane de dolari, cu 1,7 milioane mai puțin decât liderul Serena Williams, dar cu aproape 400.000 mai mult decât Șarapova, ocupanta locului al treilea.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Serena Williams (SUA) 9.981 puncte

2 (3). Simona Halep 7.755

3 (2). Maria Șarapova (Rusia) 7.525
4 (4). Petra Kvitova (Cehia) 6.060
5 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.790
6 (7). Eugenie Bouchard (Canada) 4.122
7 (6). Ana Ivanovic (Serbia) 4.000
8 (8). Ekaterina Makarova (Rusia) 3.465
9 (9). Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.345
10 (10). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.335
………………………………………………………….
33 (33). Irina Begu 1.409
61 (62). Monica Niculescu 848
69 (70). Alexandra Dulgheru 791
100 (103). Andreea Mitu 586
143 (145). Sorana Cîrstea 380
178 (165). Ana Bogdan 300
179 (178). Patricia Țig 296
320 (323). Alexandra Cadanțu 112
354 (358). Elena Bogdan 96
381 (387). Irina Maria Bara 85
384 (388). Diana Buzean 83

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Sania Mirza (India) 7.660 puncte

2 (2). Sara Errani (Italia) 7.360

2 (2). Roberta Vinci (Italia) 7.360
4 (4). Martina Hingis (Elveția) 6.465
5 (5). Cara Black (Zimbabwe) 5.870
6 (6). Shuai Peng (China) 5.632
7 (7). Ekaterina Makarova (Rusia) 5.315
7 (7). Elena Vesnina (Rusia) 5.315
9 (9). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 5.110
10 (10). Kristina Mladenovic (Franța) 4.515
………………………………………………………..
49 (49). Monica Niculescu 1.635
59 (60). Raluca Olaru 1.298
65 (65). Irina Begu 1.215
88 (89). Elena Bogdan 826

Clasamentul Road to Singapore

1 (1). Serena Williams (SUA) 3.390 puncte

2 (2). Simona Halep 3.185

3 (3). Maria Șarapova (Rusia) 2.011
4 (4). Carla Suarez Navarro (Spania) 1.855
5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) 1.650
6 (10). Caroline Wozniacki (Danemarca) 1.471
7 (12). Angelique Kerber (Germania) 1.417
8 (7). Ekaterina Makarova (Rusia) 1.366
9 (6). Madison Keys (SUA) 1.270
10 (8). Venus Williams (SUA) 1.215

Clasamentul banilor câștigați în circuitul WTA în 2015

1. Serena Williams (SUA) 3.777.399 dolari

2. Simona Halep 2.017.326

3. Maria Șarapova 1.645.525
4. Ekaterina Makarova 948.776
5. Carla Suarez Navarro 843.347
6. Madison Keys (SUA) 713.288
7. Karolina Pliskova (Cehia) 639.737
8. Lucie Safarova (Cehia) 569.971
9. Jelena Jankovic (Serbia) 554.274
10. Andrea Petkovic (Germania) 504.469 dolari (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.