Ajutoarele în agricultură şi creaturile prietene care ţin sub control dăunătorii

Limacşi şi melci

La fermele din Sytria de Sud şi Austria şi în locurile unde se cultivau zarzavaturi se găseau până la 15 limacşi pe metru pătrat. Mulţi fermieri se plângeau că vitele nu mai voiau să pască din cauza faptului că iarba era plină de limacşi. În multe cazuri a trebuit să se îndepărteze de pe zidurile casei pomii conduşi pe spaliere şi plantele căţărătoare pentru a descuraja răspândirea acestora.

Următoarea metodă este foarte eficientă în grădinile mai mici: luaţi o stropitoare, tăiaţi-i gâtul la jumătate din lungimea lui originală, astfel încât acesta va fi mult mai larg. Umpleţi stropitoarea cu un amestec de rumeguş fin foarte uscat, ideal colectat din atelierul unui tâmplar sau dulgher. Rumeguşul trebuie să provină din lemn natural netratat şi să nu fie lăcuit sau să conţină orice alte substanţe dăunătoare.

Amesteci rumeguşul cu o parte cenuşă de lemn la zece părţir rumeguş, sau cu praf de var nestins.Umpli stropitoarea cu aceste materiale şi torni o bordură de lăţimea unui deget din acest amestec în jurul marginii exterioarea salatei sau a răzorului de zarzavaturi. Asiguraţi- vă că mai întâi aţi eliberat de vegetaţie zona acestei borduri.

Amesteculde rumeguş fin uscat se lipeşte de piciorul unui limax sau melc în momentul în care acesta încearcă să ajungă la salată sau la răzorul de zarzavaturi. Cenuşa şi varul nestins extrag umiditatea, ceea ce îi împiedică să ajungă la recoltă.

Limacşii şi melcii îşi depun ouăle în locuri întunecate şi umede. Dacă le furnizaţi un habitat ideal pentru a-şi depune ouăle, le puteţi controla populaţia.

O altă metodă de combatere a melcilor este să faceţi prin grădină rânduri de iarbă proaspăt tăiată şi frunze. Acestea ar trebui să fie adunate în grămezi mai înalte şi compactate mai mult decât mulciul, şi ar trebui să fie menţinute cât mai umede posibil, astfel încât să ofere cele mai bune condiţii pentru depunerea de ouă. Limacşii şi melcii vor străbate distanţe mari pentru a folosi locuri ca acestea.

Dacă întoarceţi rândurile de iarbă la amiază, când este cel mai însorit, ouăle vor fi distruse rapid de căldura soarelui şi de razele ultraviolete.Suprapopularea cu limacşi şi melci poate fi rapid contracarată cu ajutorul acestei metode.

Râmele – plugurile naturii

Râmele sunt printre ajutoarele cele mai importante în orice grădină.

Puteţi recunoaşte uşor viermele de gunoi după culoarea sa roşu închis şi dungile distinctive galbene. Râmele comune şi râmele roşii nu au acest marcaj distinctiv. Viermii de gunoi sunt epitereştri, adică trăiesc pe suprafaţa solului. Râmele roşii, pe de altă parte, îşi petrec numai tinereţea la suprafaţă şi mai târziu se ascund în straturile de sol mai adânci.

Râmele comune, pe care mulţi le consideră „reprezentative” , îşi realizează văgăuni în care să trăiască şi îşi caută hrana la adâncimi de până la trei metri.

Aceste trei feluri de râme se completează minunat unele pe altele în munca pe care o fac pentru grădinari: viermele de gunoi procesează cantităţi mari de material organic şi  furnizează cel mai bun compost. Râma comună şi râma roşie ating cu tunelurile lor straturi de sol mai adânci şi aerează bine solul.

Tunelurile funcţionează de asemenea şi ca un ingenios sistem de drenaj. Solul poate reţine mai multă umezeală; nu se mai usucă aşa de repede şi este mai bine protejat de eroziunea de suprafaţă. Rădăcinile plantelor se pot extinde mai bine prin tunelurile râmelor.

Excrementele de râmă conţin mult mai mult din nutrienţii vegetali: azot, potasiu, fosfor şi calciu decât ce se poate găsi în cel mai bun sol de grădină. Prin consistenţa lor friabilă ele furnizează solului, de asemenea, şi o bună structură. Ca rezultat al acestor factori, vegetaţia se dezvoltă mult mai bine cu ajutorul râmelor. Plantele sunt sănătoase şi mult mai rezistente la boli.

Iată de ce este important să oferiţi cele mai bune condiţii de trai posibile pentru aceste ajutoare valoroase. Cum râmele sunt sensibile la razele ultraviolete, e o idee bună să văa siguraţi că grădina prezintă o acoperire permanentă a solului.

Aceasta poate fi obţinută printr-o cultură amestecată care este selectată astfel încât să se evite suprafeţele largi care sunt recoltate toate în acelaşi timp. Mulciul oferă, de asemenea, înveliş pentru sol şi atrage râmele.

Dacă găsiţi foarte puţine râme în grădina voastră, ar trebui să încercaţi, prin toate mijloacele, să le înmulţi singuri, mai ales că aceasta este uşor de obţinut pe suprafeţele foarte mici.  Dacă începeţi să înmulţi  râme la scară mare, puteţi să dezvoltaţi chiar şi o sursă adiţională de venit prin vânzarea de vermicompost şi râme.

  • Creşterea râmelor

Pentru a înmulţi cu succes râmele trebuie să vă documentaţi asupra habitatului lor natural. Pe scară mică, o cutie de lemn cu o capacitatede un metru cub este de ajuns. Râmele au nevoie de un substrat de sol dintr-un amestec de paie, carton, sol şi un pic de bălegar. Solul ar trebui să fie afânat şi bine aerat. Pentru a asigura acest lucru, e o idee bună să încorpora ţi straturi de crengi, frunze şi rădăcini în această bază. Orice resturi de la gătit pot fi folosite ca hrană pentru râme.

E important să le furnizaţi o provizie regulată de materie organică, astfel încât râmele continuă să primească hrană proaspătă. Cantitatea de alimente trebuie ajustată la cantitatea de râme. Dacă râmele pot să îşi descompună hrana la fel de repede pe cât se acumulează noua hrană, frecvenţa este optimă şi se vor evita acumulările dăunătoare de mucegai. Temperatura camerei este ideală pentru râme.

Un echilibru stabil de umezeală şi o bună sursă de oxigen sunt de asemenea necesare. Pentru a se evita o acumulare de apă, trebuie să se perforeze găuri în baza cutiei de râme.Dacă sistemul este astfel proiectat încât este bine ventilat, hrănirea râmelor o dată la două sau trei zile va fi de ajuns;asta înseamnă că ele pot fi lăsate în treaba lor peste weekend fără nici o problemă.

Din când în când, atunci când vremea este umedă, puneţi râmele pe care le-aţi înmulţit, alături de nişte pământ şi ouă de râmă, într-o găleată, şi le împrăştiaţi seara peste noile terase şi straturile supraînălţate. Priceperea voastră ecologică şi empatia se vor îmbunătăţi.

INFO PLUS

Prin iniţiativa unui grup de oameni inimoşi, adunaţi sub numele TEI (Traduceri Ecologice Independente), a fost tradusă în limba română cartea „Permacultura – Ghid practic pentru agricultura la scară mică”, a lui Step Holzer, adresată tuturor celor care vor să acumuleze cunoştinţe solide de agricultură sustenabilă, permacultură, arhitectură ecologică, energii alternative, tehnici şi tehnologii domestice şi meşteşuguri.

Vă invităm să aflaţi mai multe despre frumoasa iniţiativă a grupului TEI şi să vă alăturaţi visului lor: “Îndrăzim să visăm: traducere cu traducere, vom pune la dispoziţie conaţionalilor nededaţi în ale limbilor străine lucrările de care este nevoie ca să grădinărească fără biocide, întru obţinerea de hrană curată şi care să nu coste viaţa fluturilor şi puritate apelor freatice.

Credem cu străşnicie că putem face ceva pentru a-i ajuta pe cei care vor să producă hrana local, la scară mică şi fără inputuri energetice masive. Credem că soarta noastră este diferită de cea a prizonierilor unui sistem care produce fructele în America de Sud, le coace în cala unui vas şi le vinde în anoste ambalaje de carton într-un supermarket. Credem, şi nu vom obosi să credem.”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata