Mai puţini fumători printre persoanele cu studii superioare

0

Cu cât oamenii au studii mai extinse, cu atât fumează mai puțin – confirmă un studiu realizat de INSEE (Institutul Național de Statistică și de Studii economice) din Franța și publicat joi. INSEE a reconstituit parcursul de fumător la unui număr de 27.653 de persoane născute între 1941 și 1955, între 1956 și 1970 și între 1971 și 1985. Rezultatele arată că, după ce a fost ‘mai frecvent în rândul persoanelor cu studii superioare, fumatul a scăzut în cadrul acestei categorii, continuând să crească însă în rândul celor cu mai puține studii’, afirmă autorii cercetării menționate de 20minutes.fr.

Astfel, în ceea ce îi privește pe bărbații născuți între 1971 și 1985 și care au fost trei sau mai mulți ani la facultate, la 20 de ani fumau doar 20%, în timp ce cei care aveau studii primare sau secundare înregistrau un procent de 60%. Diferența este mai mică la femei, dar ea tinde să crească odată cu trecerea vremii.

Câțiva experți, notează INSEE, s-au ocupat de relația dintre situația socială și fumat, arătând că educația ‘îmbunătățește starea de sănătate datorită unei mai bune culturi sanitare, dar și prin o mai bună capacitate de a folosi cunoștințele pentru a investi în sănătate’.

Un raport elaborat în 2013 de OECD în 23 de țări arătase că, în medie, probabilitatea ca persoanele cu studii superioare să fumeze este cu 16% mai mică decât la cele care au absolvit școli primare sau secundare. În acest context, profesorul Yves Martinet, președintele Comitetului Național împotriva Fumatului, apreciază că cea mai bună armă de descurajare a fumatului, mai ales în rândul persoanelor defavorizate, ar fi o creștere semnificativă a prețului țigărilor: ‘O creștere a prețului cu 10% ar duce la o scădere medie de 4% și chiar de 6% în rândul tinerilor și al claselor sociale defavorizate’, apreciază el.

Autorii studiului sugerează ca eforturile de prevenire să fie axate pe tinerii din mediile defavorizate, menționând un experiment desfășurat în Anglia în mediul școlar, în cadrul căruia tineri au fost factori de prevenire pentru sănătatea altor tineri, încheie 20minutes.fr. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.