Ciorba de burtă în formă de piramidă; se mănâncă nu cu lingura, ci cu furculiţa şi cuţitul

15

Ciorba de burtă în formă de piramidă, care se mănâncă nu cu lingura, ci cu furculița și cuțitul, reprezintă un preparat culinar inedit creat de albaiulianul Cosmin Toma, un chef căruia îi place nu doar să creeze diverse rețete, ci și să realizeze un altfel de mod de servire a mâncării.

Cunoscut ca un chef care a reinterpretat, de exemplu, clasicul preparat culinar atât de apreciat de români, sarmaua, creând „sarmale întoarse”, cu foaia din carne și umplutura din varză, sau și-a folosit imaginația servind un aperitiv în ghiveci de flori, Cosmin Toma a recurs la creativitate și în ceea ce privește rețeta unei ciorbe de burtă și a modului în care se mănâncă aceasta.

Citeste si:  Bulgaria s-a angajat în eforturile de reformă, România şi-a pierdut dinamismul

Chef Cosmin Toma a dezvăluit modul în care pregătește el ciorba de burtă, care poate arăta nu doar ca o piramidă, ci și în alte forme.

Ingredientele necesare sunt oase de vită, burtă de vită, morcovi, ceapă, țelină, iaurt sau smântână, usturoi, gogoșari în oțet, ouă, oțet sau suc de lămâie, piper boabe, foi de dafin și sare.

„Oasele de vită se pun la fiert împreună cu burta de vită circa șapte ore. Dacă burta a fiert mai repede, se scoate afară. Adăugăm legumele la fiert, împreună cu foile de dafin, piperul boabe, sarea și usturoiul pisat. Burta, după fierbere, se taie bucăți mici. După ce au fiert și legumele, zeama se strecoară. Iaurtul sau smântâna se amestecă cu gălbenușurile de ouă și se toarnă treptat peste zeamă, amestecând continuu.

Se potrivește cu oțet sau zeama de lămâie. Gogoșarii murați se taie fâșii mici, adăugăm puțină ciorbă dreasă, ‘blendărim’ și punem puțină gelatină care, în prealabil, este înmuiată în puțină apă. Punem în forme, aici facem vârful piramidei, și se dă la frigider pentru circa o oră. Burta fiartă și tăiată se amestecă cu ciorba dreasă, pe care o dăm apoi prin blender, și adăugăm puțină gelatină. Scoatem formele de la frigider și completăm până obținem forma de piramidă. Ținem la frigider pentru încă trei ore, după care o scoatem din forme. Servim cu ardei iute sau suc de lămâie”, a declarat chef Cosmin Toma. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata