Scrumbia afumată de Dunăre ar putea fi primul produs din Deltă cu atestare europeană

Scrumbia afumată de Dunăre va fi primul produs din pește realizat în Delta Dunării care va primi atestare europeană, demersurile pentru obținerea recunoașterii denumirii de origine protejată, începute anul trecut, urmând să se încheie, cel mai probabil, anul acesta.

Procesul de atestare se derulează în conformitate cu prevederile Regulamentului european 1151/2012, iar acesta reprezintă o noutate inclusiv pentru angajații Direcției pentru Agricultură din Tulcea.

‘Procesul de atestare este unul destul de dificil și o noutate și pentru noi. El implică o certificare a sistemului de management, realizarea unui caiet de sarcini și verificarea pe flux a acestuia’, a declarat Maria Mahu, consilier în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Tulcea.

Potrivit estimărilor DADR Tulcea, documentația pentru atestarea europeană a Scrumbiei afumate de Dunăre va fi înaintată Ministerului Agriculturii până la sfârșitul lunii septembrie.

Dosarul pentru obținerea recunoașterii denumirii de origine protejată pentru Scrumbia afumată de Dunăre a fost depus la Bruxelles încă de anul trecut, directorul societății tulcene care a inițiat procedura, Daniel Buhai, susținând că produsul poate fi considerat unul ‘reprezentativ’.

De altfel, această societate comercială este singura din județul Tulcea care a atestat produse tradiționale din pește conform legislației în domeniu, un număr de opt, acestea fiind comercializate sub brandul „Deltaica„. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.