Directorul DGRFP Ploieşti, trimis în judecată pentru luare de mită

16

Directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești, Daniel Petre, a fost trimis marți în judecată de procurorii anticorupție, el fiind acuzat de două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată (trei acte materiale).

Potrivit unui comunicat de presă al DNA Ploiești, Daniel Petre Cristian a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu pentru că a luat mită în valoare de 60.000 de lei, el având succesiv, la data faptelor, funcțiile de director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean (CJ) Prahova, cu atribuții delegate de administrator public, și ulterior director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Prahova.

Citeste si:  Unul dintre capii clanului interlop Corduneanu, în libertate provizorie

În rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată că Petre a primit în trei rânduri, în perioada aprilie — mai 2012, de la un denunțător sumele de 20.000 lei, 10.000 lei, respectiv 20.000 lei (în total 50.000 lei), pentru ca, în calitatea sa de director executiv adjunct al Direcției Economice din cadrul CJ Prahova, să favorizeze o societate la care persoana respectivă avea interese economice, în sensul atribuirii unei lucrări finanțate din fondurile CJ privind modernizarea unui drum județean.

De asemenea, inculpatul a promis că va face demersuri și în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăților către această societate și pentru suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului, se arată în documentul citat.

Citeste si:  Şova: Am câştigat definitiv la Curtea de Apel împotriva contestaţiilor depuse pe loturile 3 şi 4 din autostrada Sebeş - Turda

Ulterior, în aprilie 2013, Daniel Petre, care la acel moment era director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, a primit de la același denunțător suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeași societate comercială, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere pentru menținerea măsurii preventive dispusă în cauză.

Potrivit comunicatului, anchetatorii au dispus disjungerea și continuarea cercetărilor față de Daniel Petre într-un dosar separat, aflat la DNA Ploiești. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata