Fonduri deblocate pentru îmbunătăţirea infrastructurii din domeniul educaţiei

29

Guvernul a decis miercuri, 7 mai, printr-un memorandum, deblocarea, în luna mai, a sumei totale de 135 de milioane de lei, fonduri destinate investițiilor în infrastructura din domeniul educației, informează Biroul de presă al Executivului.

„Din acești bani, suma de 90 de milioane de lei va fi repartizată pentru lucrări de investiții aflate în derulare, ale căror contracte multianuale au fost încheiate anii trecuți, cu mențiunea că lucrările se vor executa și plăti în limita fondurilor aprobate anual prin buget. În programul anual de investiții, anexat Legii bugetului de stat pe 2015, sunt cuprinse fonduri pentru derularea a 55 de obiective de investiții pentru învățământul superior și 16 obiective de investiții pentru învățământul preuniversitar. De asemenea, sunt cuprinse fonduri pentru lucrări de consolidare, reabilitare, reparații capitale și dotare a spațiilor de învățământ, cercetare și sociale”, precizează Guvernul.

Citeste si:  Omul de afaceri Gruia Stoica, arestat preventiv pentru 29 de zile

Sursa citată adaugă că „diferența de sumă, de 45 de milioane de lei, este destinată lansării procedurilor de licitație în vederea încheierii contractelor de execuție lucrări la 21 de școli din cadrul Proiectului de Reabilitare a Infrastructurii Școlare și la 17 grădinițe din cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii” (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata