Studenţii de la ANOSR au ocupat amfiteatrele din opt centre universitare

Studenții de la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că „au ocupat” amfiteatrele din opt centre universitare, revendicarea principală fiind reacordarea dreptului studenților de a participa într-un procent de 25% din totalitatea electoratului în alegerea rectorilor, drept pe care studenții l-au pierdut în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea Educației Naționale.

Potrivit unui comunicat de presă al ANOSR, la acest moment, opt centre universitare s-au alăturat acțiunilor de „occupy” în orașele Timișoara, Galați, București, Iași, Cluj-Napoca, Reșița, Oradea și Suceava.

„Având în vedere că anul universitar 2015-2016 este anul în care se desfășoară alegerile pentru rectori, iar procesul de alegeri va debuta foarte curând, singura soluție de a modifica legislația în timp util este aceea de a emite o ordonanță de urgență care să modifice legea și care să redea acest procent studenților sau aprobarea unui proiect de lege în Parlament în procedură de urgență”, susține ANOSR într-un comunicat remis presei.

Președintele ANOSR, Cristi Popescu, a afirmat, prin intermediul comunicatului de presă, că părerile studenților nu mai sunt ascultate.

„A trecut mult prea mult timp în care părerile studenților nu mai sunt ascultate, până și la întâlnirile cu ministerul ni se promit același lucruri de ani de zile, însă fără un rezultat palpabil. Dezastrul din mediul universitar cauzat în principal de slaba finanțare a educației și faptul că în continuare studenții nu au un cuvânt de spus în ceea ce privește cine va conduce universitatea timp de 4 ani de zile ne îndeamnă să recurgem la presiuni din ce în ce mai mari pentru ca vocea noastră să conteze realmente. La acest moment suntem opt centre care protestează, vom fi și mai mulți și vom recurge la acțiuni și mai drastice dacă va fi nevoie„, a afirmat liderul ANOSR, conform comunicatului de presă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.