FMI: Europa de Est trebuie să-şi reducă datoriile pentru a relansa perspectivele de creştere

0

Țările din Europa de Est trebuie să-și reducă datoriile pentru a reveni la ritmul de creștere economică și la investițiile de dinaintea crizei financiare globală, se arată într-un raport publicat duminică de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Bloomberg.

Potrivit FMI, în pofida eforturilor semnificative ale consumatorilor, companiilor și băncilor din Europa de Est, puține state din regiune și-au redus în mod semnificativ povara datoriei sectorului privat.

‘Pentru a relansa investițiile și a asigura o revenire robustă, politicile ar trebui să se concentreze pe sprijinirea cererii interne și finalizarea procesului de reparare a bilanțurilor în sectorul privat’, susține FMI.

Intrările de capital și accesul facil la credite au alimentat o creștere economică de peste 5% pe an în Europa de Est înaintea crizei financiare globale din 2008. Însă, de atunci, creditele neperformante au explodat și au afectat bilanțurile băncilor și companiilor. În plus, multe credite ipotecare acordate în euro sau franci în anii de boom s-au dovedit a fi neperformante atunci când monedele locale s-au depreciat.

În acest context, FMI a cerut statelor din regiune să urgenteze măsurile de soluționare a creditelor neperformante, să relaxeze piața muncii și să îmbunătățească mediul de afaceri. Bulgaria, Croația și Ucraina sunt țările care au nevoie cel mai mult de o ajustare a datoriilor, în timp ce companiile din Letonia și Slovenia sunt expuse și ele riscurilor.

Potrivit FMI, Europa de Est riscă să înregistreze o revenire cu trei viteze, în condițiile în care țările vor fi afectate în mod diferit de scăderea prețului la petrol, o creștere mai rapidă în zona euro și conflictul din Ucraina.

FMI prognozează că o creștere medie înregistrată de țările baltice și statele membre UE din Europa de Est va fi de 2,6% în acest an și 3,6% în 2016, în timp ce regiunea Balcanilor va consemna o creștere de 1,9% în 2015 și un avans de 2,4% anul viitor.

În cazul României, Fondul Monetar Internațional mizează pe o creștere de 2,7% în acest an, urmată de un avans de 2,9% anul viitor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.