Cinci bănci din SUA şi Europa, amendate cu peste 5 miliarde dolari pentru manipularea pieţei valutare

0

Cinci dintre cele mai mari bănci din lume vor plăti amenzi de peste 5 miliarde de dolari pentru manipularea pieței valutare, un anunț oficial fiind așteptat miercuri, scrie luni publicația britanică ‘Financial Times’ (FT).

Grupul britanic Barclays a acceptat să plătească două miliarde de lire sterline către Autoritatea de Reglementare a Piețelor Financiare din Marea Britanie (FCA), Departamentul Justiției din SUA, Rezerva Federală, Agenția americană de reglementare a piețelor materiilor prime (CFTC) și Departamentul Serviciilor Financiare din New York. Celelalte patru bănci au încheiat în noiembrie o înțelegere cu FCA, CFTC și autoritățile de reglementare din Elveția.

JPMorgan Chase, Royal Bank of Scotland și Citigroup ar urma să plătească fiecare câte un miliard de dolari Departamentului Justiției din SUA.

Încă nu se cunoaște exact valoarea amenzii pentru banca elvețiană UBS.

Băncile sunt acuzate că au împărțit informații și și-au coordonat tranzacțiile pentru a manipula piața valutară într-un mod care să le favorizeze.

Cele cinci bănci și-au făcut provizioane substanțiale pentru amenzi.

Acest scandal de manipulare a piețelor valutare intervine după un alt scandal referitor la manipularea dobânzilor pe piața interbancară, în care au fost sancționate cel puțin șapte mari grupuri bancare. În decembrie 2013, Comisia Europeană a impus o amendă record de 1,7 miliarde de euro unui număr de șase bănci importante, precum Deutsche Bank, Royal Bank of Scotland, Societe Generale, JPMorgan și Citigroup, pentru că au format carteluri ilegale pentru manipularea dobânzilor Euribor și Libor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.