Secretul pulpei de miel gătite în orice perioadă a anului

Friptura din carne de miel sau pulpa de oaie pot fi considerate o delicatesă în orice perioadă a anului, cu condiția ca bucătarul să știe ce trebuie făcut pentru ca mirosul caracteristic să fie îndepărtat cu un minim efort.

Vasile Viț este maestru bucătar la un restaurant din municipiul Hunedoara și experiența acumulată în zeci de ani de muncă îl îndreptățește să propună o rețetă simplă de preparare a fripturii, care se poate aplica și pentru alte feluri de carne, deoarece secretul său aduce frăgezime pentru orice fel de carne.

Pentru început, trebuie să ne asigurăm că vom scăpa de mirosul specific al cărnii de miel sau de oaie.

„Carnea se ține, timp de câteva ore, în baiț. Acesta conține mai multe ingrediente care ajută la frăgezirea și la scoaterea mirosului și a gustului de carne de oaie. Ingredientele pentru baiț sunt laptele și citricele. În general, la un litru de lapte vom folosi un kilogram de citrice, care pot fi combinate: portocale cu lămâie. Lămâia scoate gustul și mirosul cărnii de miel”, a explicat maestrul bucătar.

De la citrice se folosește doar sucul, care se adaugă peste lapte. Acestea se combină și apoi carnea se pune în baiț, obligatoriu fără sare. După câteva ore, carnea se scoate, se spală și se introduce la cuptor pe un pat de legume.

„Când carnea este aproape gătită, îi vom face o crustă specială din miere de albine și vin alb. Combinația miere și vin se pregătește separat, într-o cratiță. Se reduce și apoi se adaugă puțin usturoi, pentru gust. Cu ajutorul unei pensule se unge friptura cu acest sos și apoi carnea se mai lasă 10-15 minute la cuptorul încălzit la 180 de grade. Este temperatura ideală pentru a găti carnea de miel, oaie, vită”, dă asigurări Vasile Viț.

Pentru o reușită deplină, el a atras atenția că nu se folosește folie de aluminiu pentru acoperirea tăvii cu carne. De asemenea, nu se toarnă vin peste friptură, preferându-se rețeta de sos preparat cu miere de albine.

Friptura va căpăta o culoare caramel, iar gustul, inclusiv cel al legumelor coapte în cuptor, este deosebit. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.