Articolele vestimentare roşii transmit agresivitate şi sentimetul de dominaţie

Cine se îmbracă în roșu ar transmite o impresie de agresivitate, acest lucru putând fi un avantaj în sport, se arată într-un studiu publicat miercuri în revista Biology Letters a Societății Regale britanice.

În acest studiu, cercetători de la departamentele de antropologie și psihologie ale Universității din Durham (Marea Britanie) pun în evidență o legătură între culoarea roșie și ideea de dominație masculină, de testosteron, relatează miercuri AFP. În cadrul cercetării, ei au modificat digital culoarea hainelor unor bărbați în 20 de fotografii.

Citeste si:  Probabilitate redusă ca noua rachetă portantă a NASA să fie lansată înainte de 2018

Bărbații au fost prezentați succesiv în roșu, albastru și gri. O sută de persoane — 50 de femei și 50 de bărbați — au evaluat, pe o scară de la unu la șapte, agresivitatea, autoritatea și starea emoțională degajate de bărbații fotografiați.

Cei care purtau un tricou roșu au fost percepuți ca fiind ‘mai agresivi’, ‘mai dominanți’, ‘mai curajoși’ și cu mai multe șanse în câștigarea unei competiții. Roșul este astfel sinonim cu agresivitatea și furia pentru participanții la studiu de ambele sexe. Însă numai bărbații l-au perceput ca un semn de dominație.

Citeste si:  10 lucruri surprinzătoare despre culori

Studiul mai arată că griul și albastrul nu transmit nicio impresie de agresivitate sau autoritate. Bărbații din fotografii nu au fost considerați ‘furioși’, fie că observatorii au fost femei sau bărbați.

Conform cercetătorilor, aceste rezultate demonstrează că există asociații surprinzătoare între portul de articole vestimentare roșii și percepția socială a persoanei care le îmbracă. Se pare că roșul transmite semnale specifice la oameni, declanșând asociații mentale chiar în afara oricărui context competițional. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata