Alexandra Dulgheru, calificare dramatică în optimile turneului de la Roma

15

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a reușit o calificare dramatică în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.428.490 dolari, miercuri, după ce a învins-o pe cehoaica Lucie Safarova, cap de serie numărul 12, cu 1-6, 6-4, 7-6 (6).

Dulgheru, venită din calificări, s-a impus în două ore și 28 de minute în fața unei jucătoare aflate pe locul 14 în lume, după ce a ratat nu mai puțin de șapte mingi de meci. Safarova (28 ani) o învinsese pe Alexandra în 2010, în optimi la Madrid, cu 6-7 (4), 6-1, 7-6 (6).

Citeste si:  Simona Halep, învinsă în trei seturi de Serena Williams în semifinalele turneului de la Miami

Alexandra a cedat fără drept de apel primul set, cu 1-6, dar l-a început excelent pe al doilea și a avut 3-0. A urmat o revenire a cehoaicei, care a egalat, 3-3, dar Dulgheru a salvat apoi o minge de break, a preluat din nou conducerea, cu 4-3, și a câștigat pe serviciul adversarei (5-3). La 5-4, românca a avut 40-0, dar a ratat toate cele trei mingi de meci și Safarova a egalat (5-5). Cele două au ajuns în tiebreak, unde Dulgheru s-a desprins la 6-2, dar Safarova a avut din nou o revenire incredibilă, a egalat (6-6), dar românca a reușit în cele din urmă să câștige cu 8-6.

Citeste si:  Tenis: Simona Halep, pe locul 3 în clasamentul WTA

Alexandra Dulgheru (25 ani), aflată pe locul 72 în ierarhia mondială, și-a asigurat astfel un cec de 22.800 euro și 135 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Makarova, a opta favorită, care a trecut de Kristina Mladenovic (Franța), cu 4-6, 6-3, 6-1. Alexandra a câștigat singurul meci cu Makarova (8 WTA), în 2010, în primul tur la Tokyo, cu 6-3, 6-0.

Dulgheru este a doua româncă din optimile de finală, după Simona Halep, a doua favorită, care a învins-o pe americanca Alison Riske cu 6-3, 6-0, în alt meci jucat miercuri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata