Primarul şi viceprimarul din Miercurea Ciuc, suspendaţi din funcţie prin ordine ale prefectului

37

Primarul și viceprimarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, respectiv Szoke Domokos, au fost suspendați din funcție joi, prin ordine ale prefectului Harghitei, în urma comunicării de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, că față de cei doi s-a dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile.

Informația a fost confirmată de viceprimarul aflat în funcție, Antal Attila, care nu a făcut mai multe declarații pe acest subiect. De altfel, conform legii, atribuțiile celor doi ar urma să fie preluate de viceprimarul Antal Attila.

Citeste si:  Moni Columbeanu riscă 12 ani de închisoare

Ordinele privind constatarea suspendării de drept a mandatului primarului și viceprimarului din Miercurea Ciuc, pentru o perioadă de 30 zile, au fost emise în conformitate cu articolul 71 din legea 215/2001 și articolului 22, din legea 225/2013, pentru punerea în aplicare a legii 135/2010, privind Codul de Procedură Penală.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, și unul dintre viceprimari, Szoke Domokos, se află în arest la domiciliu, pentru 30 zile, într-un dosar în care sunt acuzați de DNA de abuz în serviciu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata