Dublarea alocaţiei copiilor mi se pare un lucru bun, dar ne costă 1,8 miliarde lei anual, declară premierul Ponta

Premierul Victor Ponta a susținut miercuri, 20 mai, că, „dintr-un punct de vedere strict social-democrat”, dublarea alocației de stat pentru copii i se pare un lucru bun, dar a atras atenția că impactul unei asemenea măsuri este de 1,8 miliarde de lei anual iar cei care au propus măsura nu au indicat și sursele de finanțare.

„A fost astăzi un vot la Camera Deputaților privind dublarea alocațiilor și pentru celelalte categorii de copii. Noi am mărit pentru 600.000 de copii din familiile cu situații materiale defavorizate. (…) Eu spun ca principiu: suntem partid social-democrat și noi suntem primii care ne bucurăm. (…) Noi n-am dat niciun aviz de la guvern, că nu ni l-a cerut nimeni. Ne-am făcut doar datoria și l-am informat și pe președinte, voi informa și Camera Deputaților astăzi. Dintr-un punct de vedere strict social-democrat mie mi se pare un lucru bun și îl susțin cu toată inima, dar vreau să știm că ne costă 1,8 miliarde de lei pe an. Partea proastă e că cei care au făcut amendamentul nu ne-au spus de unde luăm, cum spune în Constituție (…). Tot noi o să trebuiască să vedem de unde găsim banii”, a spus Ponta în ședința săptămânală de guvern.

Citeste si:  România, dublă victorie la Cupă Mondială de floretă pentru junioare de la Belgrad

Premierul a adăugat că finanțarea unei asemenea măsuri se poate asigura anul acesta și în 2016.

„Acum, îi găsim anul ăsta (banii necesari — n.r), îi găsim și la anul, dar înseamnă că ei vor să ne lase doar pe noi la guvernare, clar, că noi găsim. Nu știu de unde o să-i găsească ei în continuare sau de unde o să taie. Că s-au priceput foarte bine la tăieri”, a afirmat prim-ministrul.

Plenul Camerei Deputaților a votat miercuri un amendament, propus de PNL, prin care alocațiile de stat pentru copii se dublează.

Citeste si:  Suma de 700 de milioane alocată MApN va merge către întreţinerea echipamentelor militare şi completarea stocurilor, declară premierul Ponta

Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și a fost adoptat cu 98 de voturi pentru și 77 împotrivă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata