NASA a ales instrumentele pentru explorarea Europei, una dintre lunile lui Jupiter

16

NASA a anunțat marți, 26 mai, instrumentele științifice care vor face parte dintr-un viitor proiect de explorare a Europei, satelitul giganticei planete gazoase Jupiter pe care s-ar putea afla viață, conform unui material dat publicității de AFP.

Sonda americană Galileo, care a explorat sistemul de sateliți ai lui Jupiter în perioada 1995 — 2003, a detectat o serie de indicii privind existența pe Europa a unui ocean de dimensiunile Lunii, ascuns sub un strat gros de gheață. Dacă existența acestui ocean va fi confirmată de următoarea misiune NASA, Europa ar putea conține de două ori mai multă apă decât se află pe Pământ.

Posibila existență a acestui ocean sărat, aflat peste un pat de roci presărat probabil cu hornuri de izvoare hidrotermale în care sunt sintetizate o serie de elemente chimice, în urma mișcărilor mareice impuse de Jupiter, ar transforma Europa în cel mai bun loc pentru a căuta viața extraterestră în sistemul nostru solar, conform NASA.

Citeste si:  Astronomii au identificat cel mai îndepărtat roi galactic din istoria observaţiilor astronomice

NASA dispune de 30 de milioane de dolari în bugetul său actual pentru a pregăti această misiune prevăzută să înceapă în 2020. Sonda ce va fi trimisă spre Europa va fi propulsată de energie solară. În cadrul misiunii, sonda va survola Europa de 45 de ori, la altitudini variabile între 25 și 2.700 de kilometri, într-un interval de timp de 3 ani.

Printre cele 9 instrumente selectate pentru a fi instalate pe sondă, dintr-o serie de 33 propuse de oamenii de știință, se numără camere video și spectrometre pentru obținerea de imagini de înaltă definiție de la suprafața acestui satelit și pentru determinarea compoziției sale chimice. Sonda va fi dotată și cu un radar capabil să penetreze stratul de gheață de la suprafață, determinându-i grosimea dar și pentru a evalua caracteristicile oceanului aflat sub acesta. NASA a decis și instalarea unui magnetometru pentru a măsura intensitatea și direcția câmpului magnetic al Europei, date care vor permite determinarea adâncimii oceanului de pe Europa și salinitatea sa.

Citeste si:  Fenomenul astronomic ''ploaia de stele'' - Perseide (12 spre 13 august)

„Europa ne fascinează cu suprafața sa enigmatică, acoperită de gheață și prin existența indiciilor unui vast ocean sub această gheață„, a comentat John Grunsfeld, responsabil cu misiunile științifice ale NASA, amintind și faptul că în 2012 telescopul Hubble a observat nori din vapori de apă în anumite regiuni ale acestui satelit. Dacă existența vaporilor de apă și legătura lor cu oceanul subteran va fi confirmată, NASA va putea determina dacă pe Europa ar putea exista viață extraterestră.

„Suntem foarte motivați de potențialul acestei noi misiuni (…) pentru căutarea vieții dincolo de Pământ”, a mai adăugat reprezentantul NASA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata