Geoană afirmă că, din proprie iniţiativă, a predat DNA ceasurile primite în perioada 2008-2009

Senatorul Mircea Geoană a declarat, miercuri, 27 mai, că în ziua în care a fost citat de DNA ca martor în dosarul lui Marian Vanghelie a predat, din proprie inițiativă, cadourile pe care le-a primit în perioada 2008 – 2009, constând în ceasuri.

„Am fost chemat, în calitate de martor, la DNA, acum zece zile. Cu acea ocazie, din proprie inițiativă, am restituit neatinse cadourile pe care l-am primit din partea unui fost coleg de partid cu ocazia aniversărilor de zile onomastice în perioada 2008 — 2009. (…) Gusturile mele în materie de podoabe de acest gen sunt total diferite. (…) Au fost ceasuri pe care le-am primit la aniversarea de 50 de ani. Sunt neatinse. Le-am adus la sediul DNA. Repet, este o chestiune de acum câțiva ani de zile, nu le-am folosit, nu le-am purtat, nu are absolut nimic de-a face cu relația pe care o ai cu colegii din viața privată a fiecăruia. Primești un cadou, îl primești și spui ‘mulțumesc’. Dacă apare vreun semn de întrebare nu (apare — n.r.) cu privire la mine, ci cu privire la sursa care ar fi generat cumpărarea acestor obiecte. (…) Dar nu este absolut nimic legat de mine, de cinstea și integritatea mea”, a declarat Geoană, miercuri, la Senat.

El a subliniat că este „un om cu conștiința curată” și că își va apăra în continuare reputația de integritate.

„Deci nu este niciun fel de modificare față de situația anterioară. Am fost citat ca martor și am făcut o depoziție ca martor. Într-o dovadă de totală transparență, ceea ce poate fi considerat un element care să ajute investigația este făcut. (…) Nu am nicio formă de asociere, de altă implicare în procesul de justiție. Sunt un om cu conștiința curată și vreau să îmi apăr în continuare reputația de integritate pe care am construit-o în ani de muncă”, a afirmat senatorul.

Mircea Geoană a precizat că, în opinia sa, nu există o luptă mai justă decât lupta anticorupție.

„Indiferent de cum se numește acel politician, de tabăra din care face parte, dacă el a greșit, el trebuie să plătească conform legii. (…) Trebuie să ne luptăm și cu corupția și cu cauzele corupției și rămân un apărător înverșunat și de neclintit al nevoii de a avea o Românie curată, bine administrată, o Românie transparentă, în care să trăim cu decență”, a conchis acesta.

Senatorul Mircea Geoană s-a prezentat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a i se comunica faptul că i s-a pus sechestru pe ceasuri, au declarat surse judiciare. La ieșirea din DNA, Mircea Geoană a susținut că a venit pentru „un detaliu procedural” și că „în continuare lucrurile sunt neschimbate”. El a fost citat la DNA în dosarul lui Marian Vanghelie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.