Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, adus la DNA pentru un nou dosar

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost adus miercuri la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru un nou dosar.

Potrivit unor surse judiciare, lui Vâlcov i se vor comunica noi acuzații.

Fostul ministru al Finanțelor se află în arest preventiv din 2 aprilie în dosarul în care, luna trecută, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

În dosarul în care a fost trimis în judecată, Darius Vâlcov este acuzat de DNA că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiți justiției Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

Potrivit DNA, în 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.