Minea: Procesatorii ar trebui să se întoarcă la calitatea iniţială a produselor din carne

Oferta la carnea de porc este în prezent mai mare decât cererea, prețul stagnează și avantajează consumatorii, dar pentru procesatori și producători nu este așa de bine, a declarat miercuri, 3 iunie, Sorin Minea, președintele Romalimenta, care participă la conferința Meat&Milk, ce se desfășoară la Poiana Brașov în perioada 3-5 iunie.

„Importurile la carne au crescut dramatic în România în acest an, Polonia fiind vârful de lance. Calea este ca în primul rând procesarea să înțeleagă că drumul preparatelor din carne este altul decât cel ales de unii dintre noi. Noi am avut tradiție în preparatele din carne și ar trebui să revenim la tradiție, fără aditivi. Am învățat din afară toți aditivii, toți înlocuitorii de carne, toate lucrurile acestea, produse frumos colorate, aspectuoase, și mai puțină carne. Am intrat pe o piață în care suntem concurați de cei care sunt maeștri.

Dacă ne menținem pe piața noastră, cu produsul nostru românesc din carne, cel adevărat, cu gusturile adevărate, cei din afară cu gusturile lor nu puteau intra pe piața noastră. O parte dintre noi au stricat piața și acum se miră. Nimeni din România nu livrează pe rețele de supermarketuri în toată Europa, dar în Europa polonezii și nemții livrează pe toată rețeaua și astfel vor veni încet, încet peste noi. Părerea mea este că România are șanse să se impună pe piață nu numai la carne, dar și la lapte, prin calitatea produsului, să ne întoarcem la calitatea inițială a produsului românesc cu care am putea pătrunde și pe piața comunitară la ora actuală”, a afirmat Sorin Minea.

Citeste si:  Piaţa auto a scăzut cu 56,7% în primele 10 luni din 2009

El a adăugat că România ar trebui să încurajeze producția reală și a declarat că rețetele de produse din carne din anii 1950-60 sunt cele adevărate.

Piața neagră la carne este de 60%. Abia așteaptă cei din vest să ne aducă produsele lor mai ieftine, mai proaste, dar frumos colorate. Trebuie să găsim rapid soluții pentru ca produsele și preparatele noastre din carne să fie de calitate. Sunt oameni care vor să mănânce un preparat din carne, într-adevăr din carne, fără adaosuri de toate felurile”, a mai precizat președintele Romalimenta.

Citeste si:  14 persoane internate după ce au consumat carne de porc infestată

Participanții la conferința din Poiana Brașov pot degusta preparate din lapte și carne la expozițiile realizate cu această ocazie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata