Peste 100 de naţiuni sărbătoresc Ziua Mondială a Mediului

Peste 100 de țări, printre care și România, celebrează, vineri, 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului, eveniment al cărui slogan este în acest an ‘Șapte miliarde de vise. O singură planetă. Consumă cu grijă’.

În România, Ziua Mondială a Mediului va fi marcată de o serie de acțiuni de informare, conștientizare și educație ecologică, derulate la nivel local și central atât de către autorități, cât și de organizațiile non-guvernamentale de mediu. Astfel, WWF-România și partenerii săi îi așteaptă pe bucureșteni, pe 5 și 6 iunie, în Parcul Herăstrău, în Caravana Dunării, unde specialiștii și voluntarii organizației de mediu vor oferi mai multe informații despre speciile pe care le întâlnim de-a lungul Dunării, precum și despre amenințările actuale la adresa acestora. Caravana Dunării mai are programate opriri în Constanța (9 iunie), Tulcea (11 iunie) și Mahmudia (12 iunie).

Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov împreună cu Școala Gimnazială nr. 2 Jilava (județul Ilfov) organizează acțiuni de conștientizare în cadrul proiectului de parteneriat Educațional-Ecologic ‘Ocrotind natura, Ne ocrotim pe Noi Înșine” cu scopul dezvoltării conștiinței ecologice în rândul elevilor privind resursele planetei și importanța păstrării unui mediu curat.

În plus, Agenția Națională pentru Protecția Mediului /ANPM/ organizează un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, în cadrul Muzeului Național de Geologie din București. Programul evenimentului cuprinde: proiecții de scurt-metraje tematice, activități dedicate copiilor la Atelierul de Creație al Muzeului Național de Geologie, precum și o festivitate de premiere pe secțiuni (desene, reportaje, fotografii).

Pe de altă parte, Coaliția pentru Mediu din România (CMR), alături de alte grupuri ale societății civile organizează, vineri, o serie de manifestări ce vizează stoparea tăierilor ilegale de pădure. Astfel, începând cu ora 11,00, reprezentanții CMR vor fi primiți în audiență la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe tema dosarelor de tăieri ilegale de pădure. De asemenea, în intervalul 11,30-12,00, va fi organizat un protest în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor /MMAP/, unde va fi depus un document de poziție al CMR.

Începând cu ora 13,00, același document va fi transmis la Garda Națională de Mediu /GNM/, dar și la alte instituții.

Ziua Mondială a Mediului, principalul eveniment ecologic, de informare publică și de acțiune pentru mediu al Națiunilor Unite (UNEP), se celebrează în fiecare an pe data de 5 iunie. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în anul 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinței de la Stockholm asupra Mediului.

Sloganul sub care se vor derula acțiunile organizate, în 2015, în peste 100 de țări este: ‘Șapte miliarde de vise. O singură planetă. Consumă cu grijă’. Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului atrage atenția asupra problemelor grave generate de consumul nesustenabil de materii prime și produse finite.

Datele existente la nivel mondial arată că, până în anul 2050, în cazul în care consumul și producția de bunuri rămân la actualul nivel, cu o populație ce ar putea crește la 9,6 miliarde de oameni, vom avea nevoie de trei planete pentru a susține modul nostru de viață și de consum. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.