Isărescu către bănci: Sub nicio formă să nu aveţi pretenţia de la public să înţeleagă activitatea bancară dacă nu o explicaţi

Băncile comerciale trebuie să explice în permanență publicului larg aspectele de bază ale activității bancare, pentru că lucrurile se uită și, sub nicio formă, băncile nu trebuie să aibă pretenția de la public să înțeleagă aspecte pe care banca nu le explică, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în cadrul evenimentului Summer Banking Academy, organizat de Institutul Bancar Român.

„Chestiunile de comunicare nu sunt deloc simple. Vedeți cât sunt de complicate în toată lumea. Nu le neglijați! (…) Pentru publicul larg, revenirea, cu forme adecvate, la bazele activității bancare trebuie făcută în permanență și cu inteligență. Lumea uită! Altminteri, apar atacuri, mai ales în momentele delicate de tensiuni economico-sociale, cel puțin pripite, le spun eu, dar ele sunt bazate și pe neînțelegere. Sau cei care atacă se bazează pe neînțelegerea publicului. Și, sub nicio formă nu trebuie să aveți pretenția ca publicul larg să înțeleagă cum funcționează o bancă, dacă dumneavoastră nu îi explicați. Comunicarea nu trebuie să rămână la lucrurile complicate. Reveniți de câte ori este cazul la baza activității financiare, într-o manieră frecventă și continuă”, s-a adresat guvernatorul băncilor comerciale.

Citeste si:  Numărul băncilor cu deficit de lichiditate, în scădere în 2010

În opinia sa, lupta pentru imaginea sectorului sectorului bancar este o meserie pe care nu o poate face oricine. ‘Trebuie oameni de specialitate”, a menționat șeful băncii centrale.

Potrivit guvernatorului BNR, lumea trece prin transformări extraordinare, iar ideile simpliste, superficiale, care sar peste chestiuni fundamentale, prind la mase extrem de rapid, iar opinia publică influențează politicul și pot avea loc schimbări dramatice în legislație.

În plus, Isărescu a subliniat faptul că trebuie explicat foarte clar și rolul băncilor în funcționarea economiei de piață.

„Mai ales în momentele delicate, nu uitați să explicați cât este de importantă intermedierea în funcționarea economiei de piață. (…) Suntem acuzați că luăm apărarea băncilor, dar noi luăm apărarea unui sistem vital fără de care economia nu poate să funcționeze. Luăm apărarea băncilor sau îl apărăm pe deponent? Dacă se creează o atmosferă împotriva băncilor se creează împotriva deponenților mici. De ce peste tot în lume sunt protejați deponenții mici? Pentru că o criză mai mare decât o criză a depozitelor nu există”, a mai spus guvernatorul BNR.

Citeste si:  Bancherii către Boc: Noi vrem să dăm credite, dar nu avem cui

Pe de altă parte, guvernatorul BNR susține că băncile trebuie să revină la modelul clasic de business, de creditare pe baza resurselor atrase. „Mai toate băncile românești cu capital străin au primit de la băncile mamă precizări legate de faptul că trebuie să se finanțeze din resurse locale”, a explicat Isărescu.

El a subliniat faptul că este vorba și de un proces de dezintermediere legat de problemele financiare ale băncilor mamă, dar reflectă și o modificare de model de business.Nu spun că trebuie să revenim la cal și cowboy, ci revenirea la un banking clasic, care înseamnă o altă pregătire. Și un alt tip de garanții”, a mai spus guvernatorul BNR.

Citeste si:  Mugur Isărescu: Sper ca din septembrie scăderea dobânzii de politică monetară să se vadă reflectată şi de bănci

Modelul clasic de finanțare înseamnă, în opinia guvernatorului, și revenirea la finanțarea sectoarelor de bază ale economiei, respectiv a capacităților de producție, a agriculturii, finanțarea afacerii cu un alt tip de garanții, pentru că dacă băncile se limitează la garanții imobiliare, rămân la discreția acestei piețe când vine vorba de recuperarea garanțiilor.

Totuși, guvernatorul BNR a vorbit și despre provocările date de noua eră tehnologică, respectiv despre riscul de fraudă. „Sunt funcții care trebuie dezvoltate, sunt costisitoare, suplimentare activității bancare, dar trebuie să fiți pregătiți pentru a minimaliza costurile pentru că altfel devin o povară”, a avertizat guvernatorul BNR. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close