Dovlecei umpluţi cu nucă – o mâncare delicioasă, pentru toate gusturile

44

Dovleceii umpluți cu nucă reprezintă o mâncare gustoasă și sănătoasă, din care nu lipsesc proteinele și care este potrivită pentru toate gusturile, nu doar pentru vegetarieni.

Secretele acestei rețete ne sunt dezvăluite de doamna Teodora, din Miercurea Ciuc, care păstrează tradițiile culinare ale zonei Moldovei din care provine, dar căreia îi place să fie creativă în bucătărie.

‘Pentru această rețetă se curăță de coajă doi dovlecei mai mari, se taie în două, se scoate miezul, se presară cu sare, apoi fiecare jumătate se taie în două, astfel încât dintr-un dovlecel să avem patru bucăți pe care să le umplem. Se lasă jumătate de oră să se scurgă seva, care uneori poate fi amară. Se presară peste ei și piper, care le dă un gust foarte fin’, ne spune doamna Teodora.

Citeste si:  Doar 32% din zonele de scăldat din România au o calitate excelentă a apei

Compoziția cu care se umplu dovleceii se pregătește relativ repede și nu necesită proceduri complicate.

‘O parte din miezul dovlecelului se presară cu sare, se lasă să se scurgă bine zeama, după care se mărunțește. Pentru această cantitate de dovlecei este nevoie de o legătură de ceapă verde, care se taie mărunt și se pune la călit cu o cantitate mai generoasă de ulei. Se presară sare și se lasă să se înmoaie ceapa. Se adaugă un ardei capia tăiat mărunt, un morcov ras și o parte din miezul dovlecelului și se lasă să se înmoaie bine legumele’, explică doamna Teodora.

Urmează la rând o cantitate de 100 de grame de nucă, pe care o opărim în trei ape, câte 30 de secunde, după care se clătește cu apă rece, se taie mărunt și se adaugă în amestecul de legume, împreună cu 150 de grame de orez. Tot în această compoziție se pune și o legătură de mărar tăiată mărunt și o roșie, la fel, tăiată mărunt.

Citeste si:  Tortul Sacher, un deliciu vienez cu ciocolată a cărui reţetă are detalii încă nedezvăluite

Doamna Teodora ține să puncteze că dacă această combinație cu orez nu are sare suficientă, e foarte searbădă, acesta fiind, de fapt, secretul la orice mâncare cu orez.

În amestecul de legume, orez și nucă se adaugă apă cât cuprinde, adică la o măsură de orez se pun două măsuri de apă și se lasă la foc foarte mic până când orezul este aproape fiert. Se lasă amestecul să se răcorească și orezul să absoarbă tot lichidul, iar după ce orezul s-a umflat bine, se umple dovlecelul cu această compoziție.

Citeste si:  Tocană de miel în jintuit la ceaun - reţetă specific ciobănească

În tavă se pun ulei, doi căței de usturoi tăiați felii, după care se adaugă dovleceii umpluți, peste care se pun felii de roșii și se presară un pic de sare. Se acoperă tava sau se pune capac la un vas de Jena și se lasă aproximativ 30 de minute, pentru ca toate gusturile să se transfere în orez, după care se continuă încă 10-15 minute, fără capac, ca să prindă un pic de crustă’, mai precizează doamna Teodora.

Ea ne asigură că gustul dovleceilor umpluți cu nucă este grozav, iar uneori este mai bun decât al celor umpluți cu carne. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata