Subvenţii lunare între 500 şi 750 de lei pentru angajatorii care încadrează absolvenţi

Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nederminată absolvenți ai unor instituții de învățământ vor primi, timp de 12 luni, subvenții lunare situate între 500 și 750 de lei, pentru fiecare absolvent angajat, a anunțat, marți, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

„Subvențiile se acordă angajatorilor timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat, condiția fiind ca aceștia să fie înscriși ca persoane în căutarea unui loc de muncă la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Astfel, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, angajatorii vor primi următoarele sume: 500 lei, pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii; 600 lei, pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal; 750 lei, pentru absolvenții de învățământ superior”, se precizează în comunicatul ANOFM.

Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus, dar timp de 18 luni.

Potrivit sursei citate, de stimulentele financiare menționate beneficiază angajatorii care încadrează absolvenți fără raporturi de muncă sau serviciu la data absolvirii studiilor, precum și cei care încadrează absolvenți de studii superioare care nu au promovat examenul de licență.

În acest scop, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.

ANOFM precizează că angajatorii sunt obligați să mențină, cel puțin 18 luni, raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților încadrați în condițiile de mai sus. În această perioadă, absolvenții pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator, în condițiile legii, ale căror costuri pot fi suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

„Angajatorii care mențin raporturile de muncă sau de serviciu după termenul de 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a acestor relații, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuțiilor sociale datorate pentru aceste persoane și virate conform legii”, se arată în comunicat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.