O biserică veche de 1.500 de ani a fost descoperită în Israel

O biserică veche de 1.500 de ani a fost descoperită în timpul lucrărilor la extinderea autostrăzii principale din Israel, care leagă Ierusalimul de Tel Aviv, au anunțat miercuri arheologii citați de DPA.

Biserica datează din perioada 324-638 d.Hr., când zona în care se află azi statul Israel și teritoriile palestiniene se afla sub dominația Imperiului Bizantin.

Lăcașul de cult făcea parte dintr-un punct de popas al călătorilor pe drumul dintre Ierusalim și zona de coastă, care includea porturi antice cum ar fi Jaffa, a declarat Autoritatea pentru Antichități din Israel (IAA).

Citeste si:  Procurorul general al Republicii Moldova a demisionat

Complexul a fost descoperit în afara Ierusalimului, în apropiere de intrarea în orașul Abu Gosh, de-a lungul autostrăzii nr. 1.

În Israel, săpăturile sunt obligatorii înainte de începerea unei construcții, iar excavațiile au fost finanțate de Compania de Drumuri Naționale, care efectuează lucrări de modernizare ale autostrăzii principale.

Biserica includea o capelă laterală, cu o lungime de 6,5 metri și o lățime de 3,5 metri, și era pavată cu mozaic alb. Un bazin destinat botezurilor, în formă de trifoi cu patru frunze, simbolizând o cruce, a fost descoperit într-unul dintre colțurile capelei.

Citeste si:  Israelul anulează vânzările de armament către Turcia

Fragmentele de tencuială de culoare roșie descoperite de arheologi indică faptul că zidurile bisericii au avut fresce. Lângă biserică, săpăturile au scos la iveală mai multe camere, destinate locuirii sau depozitării. Într-una dintre acestea a fost descoperită o cantitate mare de plăci ceramice. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata