Oamenii cu cele mai multe degete

39

În prezent, există două persoane ce dețin recordul de a avea cele mai multe degete. Ambele sunt născute în India și fiecare dintre ele are, în total, nu mai puțin de 25 de degete.

Recordul de cele mai multe degete deținut de o persoană în viață este ”împărțit” de două femei. Prima se numește Pranamya Menaria și s-a născut la 10 august 2005. A doua deținătoare a aceluiași record se numește Devendra Harne, născută la 9 ianuarie 1995.

Fiecare din ele are un număr de 25 de degete, 12 la mâini și 13 la picioare. Această anomalie poartă, în medicină, numele de ”polidactilie” sau ”multidigitatism”, fiind o boală genetică.

Citeste si:  Un bărbat i-a închis de două ori telefonul papei, crezând că este o glumă

Recordul celor două femei din India a fost inclus în Guinness Book la 19 octombrie 2005.

Totuși, recordul absolut îi aparține lui Akshat Saxena, născut în 2010 tot în India. La naștere, băiețelul avea numărul record de 32 de degete. Mai exact, acesta avea șapte degete la fiecare mână și 10 degete la fiecare picior. Între timp însă, a fost operat și are, în prezent, ”doar” 20 de degete. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata