Preţul gazelor pentru clienţii casnici va creşte la 60 lei/MWh de la 1 iulie şi ar putea ajunge la 90 lei/MWh în 2020

Prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică va crește, începând cu 1 iulie, la 60 lei/MWh, de la 53,3 lei/MWh în prezent, și ar putea ajunge la 90 lei/MWh în 2020, conform unui proiect de HG publicat joi pe site-ul Ministerului Energiei.

Conform noului calendar de liberalizare stabilit cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, prețul gazelor naturale din producția internă pentru consumatorii casnici și producătorii de energie termică va crește de la 1 iulie 2016 la 66 lei/MWh, de la 1 aprilie 2017 la 72 lei/MWh, 1 aprilie 2018 — 78 lei/MWh, 1 aprilie 2019 — 84 lei/MWh și 1 aprilie 2020 — 90 lei/MWh.

‘Prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele termice destinate consumului populației, începând cu luna aprilie 2018, va fi reevaluat și se va stabili în urma unei analize care să aibă în vedere o serie de elemente de influență, cum ar fi: condițiile de piață, prețul gazelor naturale înregistrat pe piața internă și în Europa, dezvoltările din sector, diferențele de curs etc.’, se menționează în proiect.

Nota de Fundamentare a proiectului menționează că, în urma discuțiilor care au avut loc cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, Uniunii Europene și Băncii Mondiale, în cadrul misiunilor de evaluare din perioada ianuarie — mai 2015, au fost elaborate mai multe scenarii de calendar de liberalizare a prețului gazelor naturale din producția internă (prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele termice destinate consumului populației), cu aplicare începând de la 1 iulie 2015.

Toate scenariile au fost concepute cu aplicarea unei creșteri de preț pentru producția internă începând cu data de 1 iulie 2015. Din acest motiv, pentru predictibilitate, s-a considerat că ar fi util, pentru piață în general, ca acest calendar să urmărească o singură creștere anuală a prețului producției interne, componentă a prețului final reglementat, odată cu stabilirea tarifelor, respectiv în luna aprilie a fiecărui an. De asemenea, alegerea perioadei aprilie an curent — martie an următor a avut în vedere și ciclul de injecție-extracție, care se realizează în aceeași perioadă.

Reprezentanții FMI, ai UE și BM au solicitat ca prețul producției interne pentru clienții casnici și producătorii de energie termică să fie, începând cu data de 1 iulie 2015, de 62 lei/MWh, motivat de faptul că în calendarul agreat în anul 2012 la data de 1 iulie 2015 era prevăzută această valoare a prețului producției interne.

România s-a angajat în cadrul Memorandumului de Înțelegere semnat cu Comisia Europeană și, respectiv, în Scrisoarea de Intenție semnată la data de 14 septembrie 2011 cu Fondul Monetar Internațional, parte integrantă a Acordului de Înțelegere de tip preventiv semnat cu FMI și Comisia Europeană, să elimine gradual prețurile reglementate în sectorul gazelor naturale, atât pentru consumatorii non-casnici, cât și pentru consumatorii casnici.

Având în vedere gradul redus de suportabilitate la nivelul clienților casnici și efectele financiare dificile generate de creșterea prețului final la clienții non-casnici în cadrul procesului de convergență a prețurilor producției interne la prețurile de import și de eliminare a prețurilor finale reglementate, autoritățile române au convenit cu organismele financiare internaționale un calendar de eliminare treptată a prețurilor reglementate la gaze naturale.

Acest calendar a fost aprobat în luna mai 2012 de către Guvernul României, printr-un Memorandum, iar prevederile acestuia s-au regăsit în cele ale Legii energiei și gazelor naturale nr. 123/2012 și au constat în eliminarea prețurilor reglementate până la 31 decembrie 2014 pentru clienții finali non-casnici, și pentru clienții casnici până la 31 decembrie 2018.

Ulterior, prin modificările și completările aduse Legii energiei și gazelor naturale nr. 123/2012 de către Parlamentul României, termenul de liberalizare pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației a fost extins până la data de 30 iunie 2021.

Având în vedere aceste prevederi, consumatorii non-casnici aflați în piața reglementată până la data de 31 decembrie 2014 au devenit clienți eligibili începând cu data de 1 ianuarie 2015.

‘Calendarul de liberalizare convenit cu organismele financiare internaționale a fost respectat până în luna iulie 2014, moment în care premisele luate în considerare la momentul inițierii acțiunii de liberalizare a pieței reglementate de gaze naturale din România au fost devansate de dinamica sectorului gazelor naturale, aceasta din urmă dovedindu-se a fi mai accelerată’, se arată în Nota de Fundamentare.

Având în vedere gradul redus de suportabilitate la nivelul clienților casnici, în ceea ce privește prețurile gazelor naturale plătite de populație, Guvernul României a luat decizia ca până la data de 1 iulie 2015, prețurile gazelor naturale produse în România și plătite de populație să nu crească.

Astfel, în conformitate cu prevederile Hotărârea Guvernului nr. 5/2015 privind stabilirea prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, Guvernul a decis ca până la data de 30 iunie 2015 prețul de achiziție a gazelor naturale să fie de 53,30 lei/MWh.

Guvernul României s-a angajat ca, împreună cu ANRE, să elaboreze un nou grafic de liberalizare pentru perioada 1 iulie 2015 — 30 iunie 2021, care să țină cont de trendul descrescător al evoluției prețurilor din regiune ale hidrocarburilor, precum și de perioada mai lungă de aliniere agreată cu instituțiile financiare internaționale.

În perioada iulie 2014 — martie 2015, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, în ceea ce privește elaborarea și implementarea unei noi foi de parcurs (Calendar) pentru sectorul gazelor naturale, partea română a susținut, printre altele, implementarea unui noul calendar începând cu data de 1 iulie 2015, propunerea ce a avut la bază necesitatea de a realiza, pe de o parte o analiză a pieței de gaze pentru a fundamenta noul calendar de liberalizare și, pe de altă parte, de a identifica cu exactitate consumatorii vulnerabili astfel încât, în paralel cu noul calendar de liberalizare, să fie implementată o metodologie transparentă de subvenționare directă a consumatorilor vulnerabili. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...
1 Comentariu
  1. Gore spune

    Ce au castigat in plus cetatenii cu salariul min pe ec. vor da la gaze,multumim partidului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.