EUR
4,76 RON
(-0.15%)
USD
4,19 RON
(+0.03%)
GBP
5,46 RON
(-0.24%)
CHF
4,19 RON
(-0.26%)
AUD
3,00 RON
(-0.44%)
CAD
3,18 RON
(-0.63%)
BGN
2,43 RON
(-0.12%)
RUB
0,06 RON
(-0.62%)
ZAR
0,30 RON
(-0.56%)
BRL
1,13 RON
(+0.12%)
CNY
0,62 RON
(-0.57%)
INR
0,06 RON
(-0.24%)

Victor Ponta: Criza politică din România ar putea afecta ritmul de creştere al economiei

0

O criză politică prelungită în România riscă să obstrucționeze ritmul de creștere al economiei României – cel mai rapid din Uniunea Europeană – a declarat joi premierul Victor Ponta, citat de Bloomberg.

Deoarece Guvernul caută să mențină ritmul anual de creștere al PIB-ului din primul trimestru, de 4,3%, are nevoie de stabilitate pentru a obține aprobarea planului său de stimulare, a afirmat prim-ministrul României, care vineri se va confrunta cu o moțiune de cenzură. Premierul a adăugat că măsurile de relaxare fiscală, programate pentru 2016, au nevoie de aprobarea Parlamentului, luna viitoare.

‘Într-o criză politică, toate aceste cifre extraordinare ar putea să nu fie sustenabile, dar mâine vom avea votul de încredere. Politica este întotdeauna plină de surprize, dar ziua de mâine nu va aduce nicio surpriză deoarece coaliția de guvernământ va rezista cu hotărâre’, a declarat Victor Ponta.

Tensiunile din ultimele zile au dus la deprecierea cu 0,7% a leului față de euro, cea mai slabă din rândul valutelor din Europa de Est analizate de Bloomberg. Ministerul de Finanțe a anulat o licitație pentru obligațiuni în lei, prevăzută pentru săptămâna viitoare, după ce randamentele au urcat cu 19 puncte de bază.

Nu este înțelept să emiți obligațiuni în timpul unei crize politice. Ideea este să oprești această furtună politică și să revii la muncă deoarece numai economia contează’, a afirmat premierul.

Dacă Executivul său va supraviețui moțiunii de cenzură, Victor Ponta intenționează să extindă reducerile de taxe anul viitor, după ce luna aceasta a redus TVA la alimente. Discuțiile privind un nou acord preventiv cu creditorii internaționali au fost afectate de divergențele de anul trecut. Actualul acord al României cu instituțiile financiare internaționale expiră în septembrie.

În concordanță cu recomandările creditorilor, Guvernul a vândut participații minoritare în companii energetice, cum ar fi Romgaz SA și Electrica SA, la bursele de la București și Londra. Până la sfârșitul anului, ar putea fi derulate Oferte Publice Inițiale (IPO) pentru Aeroportul București și Portul Constanța, susține premierul. Acesta a adăugat: ‘Trebuie să continuăm listările. Hidroelectrica va fi cea mai mare IPO realizată vreodată și va avea loc anul viitor. O participație de aproximativ 20% valorează peste jumătate de miliard de euro’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.