Yemen: Dezastru umanitar fără precedent; peste 80% din populaţia civilă, afectată de război

Treisprezece organizații umanitare au făcut apel la încetarea ‘imediată’ a focului în Yemen, pentru a ‘salva milioane’ de vieți în această țară, unde 80% dintre civili sunt afectați de război și au nevoie de asistență, potrivit unui comunicat publicat înainte de negocierile de pace ce urmează să aibă loc, duminică, la Geneva.

Conflictul, care a cunoscut o escaladare semnificativă în luna martie odată cu intervenția aviației saudite, afectează aproape 20 de milioane de persoane în Yemen, semnalează cele 13 asociații implicate în ajutorarea populației civile yemenite, după cum relatează AFP.

‘Yemeniții fac parte dintre aceia care au cele mai mari nevoi umanitare din lume’, se mai arată în textul organizațiilor menționate, între care figurează Action Contre la Faim (Acțiunea împotriva Foametei), Care, Oxfam și Save the Children (Salvați Copiii).

‘Yemenul are nevoie urgent de o încetare permanentă a focului’, de ridicarea ‘blocadei economice inițiate de Arabia Saudită’, de încetarea ‘aprovizionării cu arme a tuturor părților’ și de ‘o creștere consecventă a finanțării acțiunilor umanitare și a dezvoltării pe termen lung’, subliniază organizațiile amintite.

O reuniune a reprezentanților părților yemenite implicate în conflict va avea loc începând de duminică la Geneva, sub auspiciile ONU, dar, potrivit experților, este puțin probabil ca aceste ‘consultări’ să aducă o încetare definitivă a ostilităților.

‘Faptul că lumea continuă să privească cu indiferență la dezastrul umanitar fără precedent din Yemen este inacceptabil și iresponsabil’, a afirmat Hanibal Abiy Worku, directorul operațiunilor Norwegian Refugee Council (Consiliul Norvegian pentru Refugiați) în această țară, organizație semnatară și ea a comunicatului comun.

De la sfârșitul lunii martie, conflictul din Yemen a făcut peste 2.000 de morți și 10.000 de răniți, între care numeroși civili, iar peste o jumătate de milion de persoane au fost strămutate. Populația acestei țări sărace din Peninsula Arabică este lipsită de tot ceea ce este necesar: hrană, apă potabilă, medicamente și carburant. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.