Japonezii au creat un robot umanoid gigant similar celui din filmul „Transformer”

Două mici companii japoneze s-au lansat în fabricarea unui robot uriaș de 3,5 metri înălțime, capabil să treacă de la forma umanoidă la cea de vehicul, la fel ca roboții din filmul „Transformer”, relatează luni EFE.

Numită ‘J-deite RIDE’, această creatură demnă de un film de science-fiction de care japonezii sunt mari iubitori, ar trebui să devină operațională în 2017, au anunțat cele două firme tokyote Brave Robotics și Asratec. Un prototip a fost deja prezentat în anii trecuți în Japonia.

Citeste si:  Industria, agricultura şi comunicaţiile, cea mai mare contribuţie la creşterea PIB, atât în T3, cât şi la 9 luni

„Va avea nevoie de 10 secunde pentru a trece de la statutul de umanoid la cel de robot”, au asigurat constructorii săi.

„J-deite RIDE” va fi capabil să meargă cu viteza de 10 km/h în formă bipedă și să ruleze cu 60 km/h în configurație vehicul, a cărui lungime va fi de 3,8 metri.

Mașinăria de 700 de kg are capacitate pentru doi pasageri și va putea fi pilotată din cockpit sau din exterior printr-o telecomandă fără fir.

Japonezii sunt mari amatori de benzi desenate și seriale culte de science-fiction precum Gundam, UFO Robot Grendizer (Goldorak) sau seria americană Transformers care a generat o întreagă colecție de jucării omonime. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata