Corfu – una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei

49

Corfu este a doua insulă ca mărime din Marea Ionică. Istoria insulei începe departe în timp, în mitologia greacă. Numele grecesc, Kerkyra, provine de la nimfa Corcyra, fiica zeului râurilor, Asopos. Corfu este identificată de arheologi cu insula mitică a feacilor, Phaiax, potrivit SimUnesCO.

În Odiseea lui Homer, Odiseu a fost adus de apă pe țărmul Scheria, tărâmul feacilor, după zile în care s-a războit cu valurile mării. Pe de altă parte, numele ”Corfu” este o variantă italiană a unui cuvânt bizantin, care se traduce ”orașul vârfurilor” sau un derivat din cuvântul Koryphai, care indică prezența a două vârfuri.

Insula Corfu este localizată în largul coastelor Albaniei și Greciei, având o poziție strategică la intrarea în Marea Adriatică. Potrivit UNESCO, orașul istoric Corfu, inclus în patrimoniul cultural universal, își are rădăcinile în secolul al VIII-lea î.Hr. Cele trei forturi ale orașului, proiectate de ingineri venețieni, au fost utilizate timp de patru secole pentru apărarea intereselor comerciale pe mare ale Republicii Veneția în fața Imperiului Otoman.

În decursul timpului, forturile au fost refăcute de câteva ori, cel mai recent în timpul conducerii britanice, în secolul al XIX-lea. Ca port mediteranean fortificat, ansamblul urban și portuar al insulei Corfu este remarcabil pentru integritatea și autenticitatea sa, notează Comisia de evaluare UNESCO pe site-ul organizației.

Hoinărind prin orașul istoric, devine evident că așezarea a fost sub control străin o perioadă îndelungată. Potrivit unor descrieri, ”Corfu este Veneția și Napoli, o urmă de Franța și un pic mai mult din Anglia, dincolo de identificarea cu Grecia, bineînțeles”, evidențiază SimUnesCO.com. Iar aceste influențe sunt justificate, odată ce insula s-a aflat sub stăpânire venețiană, rusă, franceză și britanică, până la uniunea finală cu Grecia.

Citeste si:  Grecia vrea să înfiinţeze o bancă de rebuturi

Vizitatorii pot descoperi multe obiective istorice în interiorul și în jurul orașului: fortăreața veche impresionantă din secolul al XV-lea, precum și noua fortăreață, Spianada — cea mai mare din piață din Balcani, Liston — semnul distinctiv al orașului, biserica Sfântul Spiridon, Palatul Sfinților Mihail și Gheorghe (Muzeul de artă asiatică), Muzeul Dionysios Solomos, Palatul Mon Repos, Palaiopolis, unde se afla Agora antică, și Achilleion — palatul construit de împărăteasa consoartă Elisabeta a Austriei (Sisi) (1854-1898), de asemenea regină consoartă a Regatului Lombardia-Veneția (1854-1866).

Conform istoriei publicate de UNESCO, prima insulă de la intrarea către Adriatică a fost anexată teritoriului Greciei în 775-750 î.Hr. În 734 î.Hr., corintienii au fondat colonia cunoscută sub numele Kerkyra, la sud de locul unde se află orașul istoric acum. Corfu, alături de colonia Epirus, a intrat sub influența Republicii Romane, în 229 î.Hr., și a servit ca punct de plecare pentru expansiunea Romei spre est. În timpul conducerii lui Caligula (37-41), doi discipoli ai apostolului Pavel, Sf. Iason, episcop de Iconium, și Sosipatru, episcop de Tarsus, au introdus creștinismul pe insulă.

Corfu a revenit Imperiului Roman de Răsărit în procesul diviziunii, în 336, și a intrat într-o perioadă zbuciumată începând cu invazia goților, în 551. Populația a abandonat treptat vechiul oraș și s-a mutat pe peninsula delimitată de cele două vârfuri, unde acum se află citadela veche. Venețienii, care își afirmau un rol decisiv în sudul Adriaticii, au venit în ajutorul Bizanțului în cădere, apărându-și totodată relațiile comerciale cu Constantinopolul împotriva prințului normand Robert Guiscard. Insula a intrat sub controlul normanzilor în 1081 și a revenit Imperiului Bizantin în 1084.

Citeste si:  United Airlines a pierdut 1,6 miliarde de dolari

În urma atacului cruciaților în Constantinopol, din 1204, Imperiul Bizantin a fost răvășit, astfel că, în schimbul susținerii militare, venețienii au obținut toate bazele navale necesare pentru controlul în mările Ionică și Egee, între care s-a aflat și Corfu, ocupată în 1204-1214. În următoarea jumătate de secol, insula a căzut în mâinile despoților din Epirus (1214-1267) și apoi ale angevinilor din Neapole (1267-1368), care s-au folosit de teritoriu în politicile duse împotriva Imperiului Bizantin și Republicii Veneția. Micul oraș medieval s-a dezvoltat între cele două vârfuri fortificate, bizantinul Castel da Mare și angevinul Castel di Terra.

Profitând de conflictele interne din Regatul de Neapole, Republica Veneția a preluat controlul în perioada 1386-1797. Alături de Negroponte, Creta și Methoni, se va integra în sistemul bazelor de apărare împotriva ofensivei maritime otomane și va servi ca punct de aprovizionare pentru navele ce călătoreau către provincia Romania, cu reședința la Nafplion, din Despotatul de Moreea (vechiul Peloponez), și către Marea Neagră.

În urma asediului turcilor, în 1537, s-a lansat un alt program de lucrări pentru a izola citadela și a întări apărarea. Lucrările bazate pe planurile arhitectului Michele Sanmicheli (1484-1559) au fost finalizate în 1558. Un alt asediu al turcilor, în 1571, a determinat venețienii să demareze un proiect vast pentru orașul medieval, suburbii, port și clădirile militare. Arhitectul Ferrante Vitelli, duce de Savoia, a proiectat un nou fort, la vest de orașul vechi. În 1714-1716, rezistența venețiană a reușit să oprească invadatorii turci. Comandantul forțelor venețiene din Corfu, Giovanni Maria von Schulenburg, a contribuit la ultimele îmbunătățiri la sistemul de fortificații.

Citeste si:  Un vot pentru "nu" la referendum ar slăbi puterea de negociere a Greciei, avertizează un vicepreşedinte al Comisiei Europene

Prin Tratatul de la Campo Formio (1797), în urma dispariției Republicii Veneția, Corfu a intrat sub controlul francez (1797-1799). Prin alianța ruso-turcă a luat naștere Statul Insulelor Ionice, cu capitala în Corfu (1799-1807). Retrasarea granițelor în Europa, după căderea lui Napoleon, a făcut ca insula să devină protectorat britanic (1814-1864). Sub comanda înaltului comisar Sir Thomas Maitland (1816-1824), dezvoltarea s-a concentrat pe Spianada.

Succesorul său, Sir Frederic Adam (1824-1832), și-a îndreptat atenția spre reorganizarea sistemului de educație — construcția noii Academii — și spre lucrări publice — un apeduct, restructurarea vechii citadele, reconstrucția unor clădiri. În 1864, insula a fost anexată Regatului Greciei și a devenit treptat destinația preferată de vacanță pentru aristocrația Europei. Orașul istoric a suferit numeroase pierderi în bombardamentul din 1943.

Zona de conservare, cu o suprafață de 70 hectare, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în 2007. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata