O zi obişnuită din viaţa lui Dalai Lama

Dalai Lama, liderul spiritual al budiștilor tibetani, care a împlinit în această lună 80 de ani are o viață obișnuită în exilul său indian din orașul Dharamshala: se trezește devreme, nu ia cina și folosește regulat banda de alergare, scrie agenția DPA.

Programul său zilnic începe cu trezirea la ora 3 dimineața, după care face un duș. Imediat după aceea trece la rugăciuni și meditație până la ora 5 dimineața. Urmează o jumătate de oră de plimbare, iar dacă plouă, folosește banda de alergare. La 5:30 servește micul dejun compus din terci fierbinte, tsampa (făină de orz), pâine cu produse conservate și ceai în timp ce ascultă la radio știrile BBC World Service în limba engleză.

Între orele 6:00 — 9:00 el are un program de meditație și rugăciuni, după care, între orele 9:00 — 11:30 se ocupă de studiul textelor budiste și al comentariilor marilor maeștrii budiști.

La ora 11:30 servește masa de prânz, meniul său fiind vegetarian, însă atunci când călătorește el „nu este neapărat vegetarian”, conform site-ul său citat de DPA.

Între orele 12:30—16:30 face muncă administrativă împreună cu personalul la sediul biroului său, urmată de audiențe și acordarea de interviuri.

La ora 17:00 revine la reședință și servește un ceai. Între orele 17:30 — 19:00 are din nou program de meditație și rugăciuni.
La ora 19:00 își încheie ziua și se retrage pentru a doua zi.

De obicei, Dalai Lama nu servește masa de seară, în conformitate cu regulile călugărilor budiști care spun că aceștia trebuie să mănânce numai între zori și amiază, mai scrie DPA.

Născut la 6 iulie 1935, în familia unui umil fermier dintr-un mic sat tibetan, Lhamo Dhondrup a fost recunoscut ca a 14-a încarnare a lui Dalai Lama de un grup de călugări budiști, când avea doi ani. Când China a invadat Tibetul, în octombrie 1949, tânărul Dalai Lama încă nu își încheiase studiile. După eșuarea încercărilor de negociere cu guvernul chinez, el a fugit în India în 1959 deghizat ca soldat, în timp ce trupele chineze înăbușeau revolta tibetană împotriva ocupației patriei lor.

Peste 80.000 de refugiați tibetani l-au urmat pe Dalai Lama, căruia guvernul indian i-a permis stabilirea cartierului său general în Dharamshala, care în limba hindi înseamnă ‘lăcașul religiei’, amintește DPA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: tibetanreview.net

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.