România, printre statele afectate de inundaţii beneficiare ale unei suplimentări cu 66,5 milioane de euro a bugetului UE

Miniștrii de finanțe ai UE reuniți la Luxemburg au aprobat vineri, 19 iunie, creșterea cu 66,5 milioane de euro a bugetului UE pe 2015 pentru a răspunde nevoilor create de inundațiile din Italia, România și Bulgaria, informează Xinhua.

În același timp, precizează sursa citată, miniștrii de finanțe au convenit cu acest prilej să sporească alocarea bugetară pentru gestionarea migrației și fluxului de refugiați.

În acest sens, UE va asigura resurse suplimentare de 89 de milioane de euro în angajamente și 16,6 milioane de euro în plăți în cadrul unei proceduri prioritare, conform unui comunicat citat de Xinhua.

Propunerea a fost tratată ca o chestiune „de urgență și înaltă prioritate politică” pentru a răspunde presiunii migratorii din Marea Mediterană, se precizează în comunicatul dat publicității la Luxemburg.

Cele două propuneri trebuie să primească aprobarea Parlamentului European luna viitoare pentru a putea fi aplicate, precizează agenția națională chineză de știri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.