EUR
4,83 RON
(-0.01%)
USD
4,07 RON
(+1.41%)
GBP
5,35 RON
(+0.31%)
CHF
4,49 RON
(+0.15%)
BGN
2,46 RON
(+0.69%)
BYN
1,67 RON
(+1.01%)
CAD
3,07 RON
(+0.18%)
RSD
0,04 RON
(-0.06%)
AUD
2,94 RON
(-0.05%)
JPY
0,04 RON
(+0.8%)
CZK
0,19 RON
(-0.42%)
INR
0,05 RON
(+1%)

„Tricoul fain” sau metamorfoza iei tradiţionale

O metamorfoză modernă, nonconformistă și chiar curajoasă a iei tradiționale românești a fost imaginată și pusă în practică de Alina Zară Prunean, o tânără iubitoare și promotoare a portului popular din Țara Făgărașului ce a aplicat în partea din față a unor simple tricouri bucăți cu modele reprezentative recuperate din ii vechi, găsite în podurile caselor țărănești, pentru a crea astfel „zestre pentru românii din secolul XXI”, nu oricum, ci „cu rânduială și respect” pentru bluza caracteristică portului național.

L-a numit „tricoul fain” și primele bucăți le-a vândut, acum câțiva ani, într-o librărie, nonconformistă și ea, ce-i drept. Succesul tricourile în care noul și vechiul fuzionează într-un inedit articol vestimentar a determinat-o să ducă proiectul mai departe, decorând tricouri moderne cu bucăți din țesături, cusături sau dantele tradiționale, salvate de la distrugere și adăugând mesaje cu diverse cuvinte românești vechi precum „hodinită”, „sfătoasă”, „făloasă” sau „ostenită”.

Dragostea pentru portul tradițional a moștenit-o de la bunica ei, „mama Ruța”, din satul Mândra, căreia a ajuns să-i spună ”mamă” pentru că ea a fost cea care a crescut-o pe Alina și sora ei, părinții fiind la serviciu aproape toată ziua.

„Bunica mea era foarte bună țesătoreasă. Era omul care făcea zestre pentru fete din șapte sate dimprejur. Satul se numește Mândra, lângă Făgăraș, în Țara Făgărașului. Era singura din sat care mai știa să descebăluiască, adică dacă venea cineva cu un model de țesătură, ea știa să-l scoată pe hârtie. Modelul era ca un portativ muzical. Noi avem și înrămate acasă câteva astfel de modele de-ale ei. Mai erau câteva femei care știau să ‘pună’ războiul de țesut după acea schiță. Astăzi chiar nu mai știe nimeni. Noi am crescut pe lângă ea, pe lângă războiul de țesut.

Eu am plecat și am făcut Academia de Teatru, m-am dus în lume oarecum, dar ia o purtam și în școală. Acum 10-15 ani eram printre puținii care se îmbrăcau cu ie. Aveam una făcută special pentru mine, cu bujori. E o ie care combină semne florale cu semne geometrice. Noi, românii, folosim predominant semne geometrice, iar cele florale și zoomorfe vin din alte culturi cu care ne-am intersectat, de la sași, de la maghiari”, își amintește Alina Zară.

Proiectul cu tricourile a început în momentul în care acestea au fost remarcate la un festival de stradă din București, ele ajungând mai apoi să fie vândute prin intermediul unei cunoscute librării din Capitală.

„Nu mi-a plăcut în București și într-o zi m-am hotărât să mă întorc acasă. Aveam o prietenă care făcea dulceață și la un festival de stradă din Capitală i-am făcut niște tricouri pentru promoteri, pe care am pus niște bucăți de cârpe de vase, cu o istorie mai specială. În perioada comunismului, costumul popular era și nu era prețuit. Mai era Cântarea României unde se duceau interpreții îmbrăcați frumos, dar în rest nimeni nu prețuia portul popular. La noi în zonă se țeseau mâneci, de exemplu, pentru că mâneca era partea cea mai prețioasă a unei ii.

Țesăturile pe care femeile le pregătiseră pentru mâneci le-au transformat efectiv în cârpe de vase. Veneau nurorile crescute la oraș, aruncau tot, începuse să apară plasticul. Și atunci am folosit pentru primele tricouri acele bucăți de mânecă ce pentru mine chiar însemnau ceva. Era o bucățică de ie țesută cu drag, care între timp se transformase în cârpă de vase și am repus-o la locul pe care îl merită. Așa am pornit. Tricourile au fost văzute de Anca, persoana care se ocupa de PR la Cărturești, și mi-a cerut să-i fac o colecție pentru un proiect pe care tocmai îl începeau — ROD — Romanian Design. Vreo șase luni am zic nu, pentru că eu nu sunt designer, n-am școală de design. Până la urmă am acceptat să-i fac 10 tricouri și după două săptămâni m-a sunat să-mi spună că avem o problemă: toate tricourile se vânduseră. Așa a început totul”, povestește tânăra pasionată de portul popular.

Între timp, proiectele Alinei Zară s-au înmulțit și s-au diversificat, printre cele mai recente numărându-se un catalog cu 30 de modele de cusături și dantele de pe iile vechi.

„Noi am început să adunăm pânze vechi. Am găsit prin poduri, prin lăzi de zestre, diverse bucățele. Cele care erau compromise le recuperam, le restauram și puneam bucăți din ele pe tricouri, iar cele care erau în stare bună le-am strâns într-o colecție pentru care construim acum ‘Muzeul de Pânze și Povești’. E foarte important să se înțeleagă că pânzele în stare bună se duc în colecție la muzeu, iar pânzele compromise le reinterpretăm pe tricouri. După cinci ani în care am adunat din diverse părți tot felul de materiale naturale vechi, printr-un proiect sprijinit de ‘Țara lui Andrei’, am reușit să ne apucăm să recreăm pânze noi după modele vechi.

Acum avem, de o jumătate de an, cusături sau dantele pe care le punem pe tricouri, cu modele scoase de pe iile vechi. Femeile fac cu mâna lor bucățele după modele autentice, într-o întreprindere socială. Pregătim și un catalog cu 30 de modele de cusături și dantele de pe iile vechi, pe care le punem pe tricouri. Toate produsele noastre sunt unice în România”, afirmă Alina Zară.

Deși tricourile și unele dintre proiectele sale promovează practic bluza caracteristică portului național, Alina nu își dorește să facă ii întregi, considerând că în ziua de astăzi este o misiune aproape imposibilă, în condițiile în care nu mai există nici materialele din care se făceau iile, dar nici priceperea și îndemânarea de a țese modele de pe aceste bluze purtate odinioară nu mai sunt la îndemâna oricui. Și nici liniștea de altădată în care se crea o ie nu mai există.

„Eu nu fac ii, deși toată lumea mă întreabă. Nu fac pentru că nu-mi permit să-mi bat joc de așa ceva. E foarte greu să faci ii astăzi. Nu mai există materiale, îți trebuie ani de zile de cercetare pentru simbolistică. Încerc să promovez ia veche cu rânduială, cu respect. De exemplu, rochia mea de mireasă a fost creată pornind de la ia de mireasă a bunicii mele. Pentru că este ceva mai presus de noi. Pot cel mult să îmi cos propria ie, dar deocamdată nu îndrăznesc mai mult”, conchide Alina Zară Prunean. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: mandrachic.blogspot.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata