Grecia: Băncile vor fi închise până la 6 iulie; Retragerile de la bancomate limitate la 60 de euro pe zi

20

Instituțiile bancare grecești vor rămâne închise până la 6 iulie, a doua zi după un referendum organizat de guvernul condus de Alexis Tsipras, și retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la 60 de euro pe zi, potrivit deciziei privind controlul capitalurilor publicate în monitorul oficial grecesc în noaptea de duminică spre luni, relatează AFP.

Intitulată ‘Vacanță bancară de scurtă durată’, această decizie conține măsurile valabile între 28 iunie și 6 iulie pentru instituțiile financiare și printre acestea închiderea unor bănci precum și limitarea unor retrageri de la bancomate la 60 de euro pe zi.

Citeste si:  "Cireşii spaţiali" au înflorit cu 6 ani mai devreme decât în mod normal

Documentul citat, semnat de președintele țării Prokopis Pavlopoulos și de premierul Alexis Tsipras, face referire la ‘caracterul de extremă urgență și necesitatea neprevăzută de a proteja sistemul financiar și economia grecească din cauza lipsei de lichididăți provocată de decizia Eurogrupului din 27 iunie de a refuza prelungirea acordului de împrumut pentru Grecia’.

Sute de oameni s-au adunat, sâmbătă dimineață, în fața sediilor băncilor din Grecia și au golit ATM-urile după ce prim-ministrul Alexis Tsipras a anunțat organizarea unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta după ședința Eurogrupului, prevăzută sâmbătă după-amiază, transmite Bloomberg.

Citeste si:  John Kerry: Putin nu va invada Ucraina pentru că este conştient de consecinţe

Doi reprezentanți din conducerea executivă a unei bănci au declarat că aproximativ 500 de ATM-uri din cele 7.000 existente pe teritoriul țării au rămas fără numerar sâmbătă dimineață și este posibil ca anumite bănci să nu poată deschide luni fără o injecție suplimentară de lichidități din partea Băncii Greciei.

Unul dintre bancheri a precizat că instituția pe care o reprezintă a pierdut 110 milioane de euro sâmbătă dimineață până la ora locală 11,30.

Deponenții au retras din bănci aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 miliarde de dolari) după preluarea puterii de către Coaliția anti-austeritate condusă de partidul radical de stânga Syriza. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citeste si:  Legătura dintre om şi câine ia naştere la nivelul privirii
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata