Luna Iulie – a şaptea lună a anului

Luna iulie este a șaptea lună a anului în calendarul Gregorian și are 31 de zile. Ziua are 14 ore, iar noaptea – 10 ore.

 Iulie (lat. julius), inițial numită quintilis de la cuvântul quintus (al cincilea), deoarece a fost a 5-a lună în vechiul calendar roman, a devenit ulterior iulius în amintirea împăratului roman Iulius Cezar, care s-a născut la 13 iulie 100 î.Hr. Denumirile și simbolurile lunilor s-au deformat în timp, unele chiar la intervenția bisericii.

Soarele și Luna

La începutul lunii, Soarele răsare la ora 5 h 35 m și apune la ora 21 h 04 m, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 6 h 01 m și apune la ora 20 h 43 m.

La 23 iulie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 120 grade, el intrând în semnul zodiacal Leul, potrivit www.eastrolog.ro.

Fazele Lunii: la 2 iulie — Lună Plină la 05 h 20 m; la 8 iulie — Luna la Ultimul Pătrar la 23 h 24 m; la 16 iulie — Lună Nouă 04 h 24 m; la 24 iulie — Luna la Primul Pătrar 07 h 04 m; la 30 iulie — Lună Plină 13 h 43 m, potrivit www.astro-urseanu.ro.

În tradiția noastră populară, luna iulie se numește „cuptor”.

Cele patru săptămâni din componența lunii se numesc: „Săptămâna secerișului”, „Săptămâna Pânteliilor”, „Săptămâna lui Sântilie” și „Săptămâna Verii”, potrivit site-ului traditii-superstitii.ro.

Prima săptămână, cea a secerișului, este dedicată muncilor agricole — seceratul grâului — și este, prin tradiție, o săptămână în care se muncește de la răsăritul până la asfințitul soarelui.

Cea de-a doua săptămână este dedicată „Panteliilor”, aprigele surori ale Sfântului Ilie, potrivit www.artatraditionala.ro.

Săptămâna a treia îl are în centru pe Sfântul Ilie, zeul focului și al Soarelui, cel care leagă și dezleagă ploile, tună, fulgeră și trăsnește dracii ascunși pe pământ, plesnindu-i cu biciul lui de foc, oriunde s-ar ascunde în vârful arborilor, sub streașina casei sau în turla bisericii.

Cea de-a patra săptămână este săptămâna dedicată anotimpului celui mai călduros al anului.

Calendarul Iulian — calendarul în „stil vechi”

În anul 46 î.Hr., la inițiativa împăratului Iulius Cezar, s-a trecut la alcătuirea unui nou calendar. Grupul de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene, reușind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mișcarea Soarelui timp de 1 an. Anul era stabilit la 365 zile, astfel într-un ciclu erau 3 ani de 365 zile și un al patrulea an de 366 de zile era denumit an bisect. Anul a fost împărțit în 12 luni cu denumirile anterioare. Sosigene a stabilit ca primă lună a anului Ianuarie.

Lunile impare aveau 31 de zile, iar cele pare 30 zile. Luna februarie avea 29 de zile. Ziua suplimentară ce trebuia adăugată la fiecare 4 ani se intercala între 23 și 24 februarie. Noul calendar Iulian (cunoscut și sub numele de „stilul vechi”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr. El s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, la intervalul de 128 de ani rămânea în urmă cu o zi. Astfel, în timp, punerea în concordanță a anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de stringentă.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea (1572-1585) a hotărât reforma Calendarului Iulian, desemnând o comisie de astronomi și teologi care să lucreze în acest sens. Dintre toate proiectele de reformă studiate de comisia respectivă, s-a hotărât adoptarea proiectului propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia. La 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a emis bula „Inter gravissimas…”, în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, cu respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi, 4 octombrie 1582, a devenit vineri, 15 octombrie 1582.

Noul calendar a fost numit, în memoria papei Grigore al XIII-lea, gregorian. Ulterior, se va folosi numele de „stilul nou”. Acest calendar s-a introdus treptat în diferite țări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia (chiar din 1582); apoi de Franța, Germania catolică (1583); Austria, Boemia, canoanele elvețiene (1584). Rezistență serioasă s-a întâmpinat din partea țărilor care adoptaseră reforma. Astfel, aici, calendarul gregorian a pătruns după anul 1700: Germania, Danemarca, Norvegia; Anglia (1752); Suedia (1753). Țările de religie ortodoxă au aderat la ”stilul nou” abia în secolul XX: Rusia în 1918, România în 1924, când, după luni 30 septembrie, a urmat marți 14 octombrie; Grecia, tot în 1924.

Întrucât Calendarul Gregorian nu a fost adoptat de toate statele Europei în 1582, folosindu-se simultan și Calendarul Iulian, până în secolul XX, diferența de 10 zile existentă în 1582 a crescut: 10 zile între 5/15 octombrie 1582 și 18/28 februarie 1700; 11 zile între 19 februarie/1 martie 1700 și 17/28 februarie 1800; 12 zile între 18 februarie/1 martie 1800 și 16/28 februarie 1900; 13 zile între 17 februarie/1 martie 1900 și 15/28 februarie 2100. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.