BBC anunţă măsuri de restructurare, printre care desfiinţarea a peste 1.000 de posturi

Grupul media BBC a anunțat joi, 2 iulie, mai multe măsuri de restructurare, printre care desființarea a peste 1.000 de posturi, din cauza sumelor mici strânse din taxa pentru licența TV, transmit AFP și DPA.

‘Potrivit estimărilor, taxa de licență pentru perioada 2016-2017 va aduce cu 150 de milioane de lire mai puțin față de suma care fusese prevăzută în 2011. Oamenii urmăresc tot mai mult programele online pe dispozitivele lor mobile. Numărul locuințelor care posedă un televizor a scăzut’, a declarat Tony Hall, directorul general al grupului BBC.

Citeste si:  Ruşii au o viziune diferită de cea a Kremlinului când vine vorba de modernizarea ţării

Fiecare gospodărie din Marea Britanie care are un televizor trebuie să plătească 145,50 de lire sterline pe an (184 de euro) pentru serviciul public al BBC, care a fost fondat în 1922, conform DPA.

În ultimii ani, BBC a eliminat deja mii de locuri de muncă, în cadrul unui plan de economii de 800 de milioane de lire sterline început în 2010.

Cele peste 1.000 de noi posturi care urmează să fie desființate reprezintă aproximativ 6% din cei peste 16.600 de angajați câți are în prezent acest trust. Vor fi vizate în special posturi de management, din considerente de economie și ‘simplificare’. Mai multe divizii vor fi unificate și vor fi simplificate procedurile de funcționare ale grupului între departamentele profesionale dedicate jurnalismului și cele care vizează activități noneditoriale precum marketing, resurse umane, financiar, juridic și relații publice și comunicare.

Citeste si:  Scandalul de dopaj cu meldonium loveşte echipele naţionale de fotbal feminin şi hochei juniori ale Rusiei

Directorul general Tony Hall speră ca prin măsurile de restructurare grupul BBC să reușească să economisească cel puțin 50 de milioane de lire anual, potrivit publicației Business Insider. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata