BCE va sprijini Bulgaria pe fondul intensificării crizei din Grecia

Banca Centrală Europeană va acorda sprijin Bulgariei și este gata să ajute și alte țări din regiune să evite riscul extinderii crizei din Grecia, au declarat, vineri, pentru Bloomberg, surse din interiorul BCE.

Potrivit surselor, BCE va oferi Bulgariei acces la operațiunile sale de refinanțare și, de asemenea, va oferi euro pentru sistemul bancar bulgar în schimbul unor garanții eligibile. Informația nu a fost confirmată, însă, nici de BCE și nici de Banca Națională a Bulgariei.

Europa de Est riscă să fie afectată de turbulențele din Grecia prin schimburile comerciale și legăturile financiare, în condițiile în care primele patru mari bănci grecești (Piraeus Bank SA, Eurobank Ergasias SA, National Bank of Greece și Alpha Bank AE) controlează aproximativ 28% din activele bancare din Bulgaria și 12% în cazul României.

‘Amenințarea unui ‘Grexit’ aruncă un nor negru asupra perspectivei regiunii. Legăturile cu Grecia sunt considerabile în unele locuri, inclusiv în Bulgaria și România’, au apreciat analiștii de la Capital Economics.

În timp ce leva bulgărească este legată de euro, leul românesc s-a depreciat cu 0,7% în raport cu moneda unică în cursul acestei săptămâni. Luna trecută, reprezentanții Comisiei Europene au apreciat că progresul general în implementarea măsurilor agreate de comun acord nu a fost suficient, în special în ceea ce privește politica fiscală, pentru a se ajunge la un acord, în condițiile în care actualul acord expiră în luna septembrie.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că discuțiile cu Comisia Europeană și cu Fondul Monetar Internațional trebuie să continue pentru că acordurile cu aceste instituții nu reprezintă doar ancore, ci dau credibilitate României.

Bloomberg subliniază că aceasta nu este prima dată când BCE joacă rol de ancoră pentru micile sate membre UE din afara zonei euro. În luna octombrie 2008, în cel mai grav moment al crizei financiare mondiale, BCE a acordat credite de până la cinci miliarde de euro Băncii Naționale a Ungariei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.