Papa Francisc: „familia este marea bogăţie socială”

20

Papa Francisc a adus luni, 6 iulie, în Ecuador un omagiu familiei în fața a 800.000 credincioși la prima mesă în aer liber din cadrul turneului său de opt zile în America Latină, și a făcut apel să se pună capăt diferențelor sociale, după o întâlnire privată cu președintele Rafael Correa, informează AFP.

Familia este cel mai apropiat spital, este prima școală a copiilor, a spus Suveranul Pontif pe care credincioșii au venit să-l asculte în parcul Los Samanes din Guayaquil, din sud-vestul țării.

„Câte persoane vârstnice se simt excluse”,câte femei singure„, a enumerat în predica sa, de aproape două ore, papa Francisc, în vârstă de 78 de ani, primul iezuit și papă din America Latină din istorie.

Citeste si:  Semnal de alarmă: 58 de milioane de copii nu sunt şcolarizaţi, la nivel mondial

Organizatorii sperau să sosească la această mesă un milion și jumătate de ecuadorieni, peruani și columbieni, dar temperatura de 32 de grade Celsius și umiditatea pronunțată i-au împiedicat pe mulți să vină.

El a subliniat că „familia este ‘marea bogație socială’ pe care alte instituții nu o pot înlocui și care trebuie să fie ajutată și sprijinită”.

De altfel, criza familiei va fi una dintre temele discutate în octombrie, la Vatican, cu ocazia Sinodului Episcopilor, care va aborda tema schimbărilor din societate, cum ar fi familiile monoparentale, mariajele homosexuale și divorțul.

Citeste si:  Papa Francisc solicită reconcilierea SUA în timp ce episcopii îl acuză pe Joe Biden că este pro avorturi

Papa va organiza marți a doua mesă în aer liber din Ecuador, la Quito Bicentenario Park, la care urmează să participe și președintele Rafael Correa, informează AFP.

Suveranul Pontif se află în turneu în Ecuador, Bolivia și Paraguay în perioada 5-13 iulie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata