Ponta: Ne îndreptăm spre o creştere record ceea ce demonstrează că toate măsurile pe care le luăm sunt sustenabile

Premierul Victor Ponta afirmă că ultimele date ale Institutului Național de Statistică (INS) arată că economia „se dezvoltă în mod susținut” și se îndreaptă spre „o creștere record” în acest an, ceea ce demonstrează că toate măsurile luate sunt „sustenabile”.

 ”Vești foarte bune de la INS! În trimestrul I din 2015 avem creștere economică de 4,3% față de același trimestru din 2014 (serie brută), un PIB cu 1,5% mai mare față de trimestrul precedent! Din nou, o confirmare că avem printre cele mai bune rezultate din UE! Cei care văd „dezastre” peste tot nu fac decât propagandă — datele reale ne arată că economia se dezvoltă în mod susținut și ne îndreptăm spre o creștere record anul acesta! Ceea ce demonstrează că toate măsurile pe care le luăm sunt sustenabile!”, a scris premierul Ponta, marți, pe pagina sa de Facebook.

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut, în primul trimestru din 2015, cu 4,1% față de perioada similară din 2014, iar față de trimestrul IV din 2014, economia românească a consemnat o creștere cu 1,5%, în urma revizuirii seriei ajustate sezonier, potrivit celei de-a doua variante provizorii publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).

Pe serie brută, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 4,3%, în primul trimestru din 2015, față de perioada similară din din 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.