Preşedintele PE, Martin Schulz, se declară în favoarea rămânerii Greciei în zona euro

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a declarat marți în favoarea rămânerii Greciei în zona euro, după ce duminică a spus la un post de radio german că Atena ar putea fi nevoită să introducă o altă monedă dacă grecii vor respinge la referendum condițiile planului de acord propus de creditorii internaționali, transmite Reuters.

 „Sunt în favoarea rămânerii Greciei în zona euro”, a spus Schulz într-o conferință de presă la Strasbourg, la două zile după ce grecii au respins prin referendum propunerile de acord ale UE, BCE și FMI.

„Cei care vor ca zona euro să se destrame se înșală. Opinia mea este că Grexit-ul nu poate fi scopul nostru”, a spus el.

Ca răspuns la întrebarea unui reporter, Schulz a spus că nu a cerut niciodată demisia premierului grec Alexis Tsipras.

„Nu am cerut niciodată demisia domnului Tsipras sau a guvernului grec”, a afirmat președintele PE.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat la rândul său marți, în Parlamentul European de la Strasbourg, că își dorește să evite o ieșire a Greciei din zona euro și că ‘este momentul să se revină la masa negocierilor’, cu câteva ore înaintea unui summit crucial al zonei euro privind situația Atenei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.