Lukoil vrea să implice UE în dosarul de evaziune fiscală din România

Grupul petrolier rus Lukoil a solicitat ajutorul Comisiei Europene pentru a putea răspunde la acuzațiile de spălare de bani și evaziune fiscală aduse rafinăriei sale din România, a declarat miercuri unul dintre directorii Lukoil, transmite Reuters.

Săptămâna trecută, Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au extins cercetările față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești și directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, și sub aspectul infracțiunii de folosire cu rea credință a creditului societății și o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societății, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro și peste 1,5 miliarde dolari.

Vicepreședintele pentru rafinare de la Lukoil, Thomas Mueller, a declarat miercuri că active în valoare de până la 2,2 miliarde de euro, inclusiv conturi bancare din Olanda și Marea Britanie, ar putea fi puse sub sechestru. Mueller, care săptămâna aceasta urmează să se întâlnească cu o serie de oficiali de la Comisia Europeană, a recunoscut că ‘nu există o linie dreaptă între Comisia Europeană și un tribunalul municipal din România’, dar a subliniat că acuzațiile aduse de procurorii români sunt nejustificate.

‘Am dori să vedem o implicare europeană în acest caz pentru că avem un tribunal relativ minor care ia decizii uriașe cu un impact nu doar asupra activelor din România ci și asupra activele europene. Nu credem că este corect’, a spus Mueller.

Potrivit acestuia, dosarul este unul important pentru că Lukoil are active în valoare de nouă miliarde de euro în Uniunea Europeană și Balcani.

La rândul său, președintele grupului Lukoil, Vagit Alekperov i-a scris, săptămâna trecută, o scrisoare vicepreședintelui CE Maros Sefcovic, responsabil pentru Uniunea energetică, în care cere o ‘investigație mai deschisă, în condițiile în care activitatea stabilă la rafinărie afectează aprovizionarea cu produse petroliere în toată Uniunea Europeană’.

Comisia Europeană a confirmat că a primit scrisoarea venită de la Lukoil și că investighează acest caz, dar nu a făcut alte comentarii.

Lukoil România este unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.