Grecia a început să ramburseze 6,25 miliarde de euro către BCE şi FMI

Grecia a demarat procesul prin care urmează să plătească o sumă totală de 6,25 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), au declarat luni pentru Reuters o serie de oficiali din Ministerul de Finanțe grec.

Potrivit acestor oficiali, Grecia urmează să plătească luni o sumă de 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, precum și o serie de arierate în valoare totală de 2,05 miliarde de euro către FMI. La acestea se adaugă rambursarea unui credit de 500 milioane de euro către Banca centrală a Greciei.

Citeste si:  Contribuţiile de asigurări sociale vor rămâne la acelaşi nivel, în 2010

Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienți pentru a asigura finanțarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010.

Negocierile pentru acest al treilea program de ajutor, a cărui valoare este estimată undeva între 82 și 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close