O bună parte din gospodăriile goale din Luncanii de Sus, un sat devenit cătun aproape părăsit din zona Munților Poiana Ruscă, au fost scoase la vânzare și au început să fie cumpărate de familii din Germania sau Austria, care sunt interesate să le transforme în case de vacanță ori chiar să le locuiască permanent după reamenajare.
Sub liniile arcuite domol ale Coșavei, ce coboară în dealuri line dinspre zona montană a Munților Poiana Ruscă, râpele devin, treptat, tot mai puțin amenințătoare și se lasă acoperite de arbori înalți și drepți de fag ce-și poartă coroanele vezi-gălbui, presărate cu pâlcuri de pășuni pe care pasc turme liniștite de oi.
Între colțuri de stânci bogat împădurite, cum vii dinspre județul Hunedoara, cătune ce-au fost cândva sate cu oameni înstăriți își dezvăluie tristețea, neputința și resemnarea unei generații îmbătrânite, părăsite de urmașii tineri, care odată ieșiți din vatra satului, au ales un trai mai bun și mai ușor în locul poverii de a scoate apa cu cumpăna din fântâni aflate la kilometri de case.
Luncanii de Sus și fratele geamăn Luncanii de Jos au aceeași origine, în satul Luncani, datat de prin anul 1365. Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, administrația comunistă a despărțit Luncanii în cele două sate, care aveau, fiecare, zeci de case și câteva sute de locuitori. Apoi, autoritățile au considerat că prea multe dintre case sunt acoperite cu paie și au vrut să desființeze satele. Bătrânii lor s-au opus, iar spre finele anilor 1970 s-a introdus electrificarea, chiar dacă au avut parte de dese pene de curent, ca și acum.
Cele două sate au devenit cătune izolate și cu doar câțiva locuitori. La Luncanii de Sus mai sunt vreo 20-30 de case, dintre care jumătate sunt de vânzare.
‘Este zona de munte, o zonă mai puțin populată, foarte frumoasă, dar mai izolată’, a declarat Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș.
În Luncanii de Sus este minunat atât vara, cât și iarna, dar e greu să trăiești acolo. Vara, merii, prunii și perii cu crengi încărcate de roade aduc optimism și speranțe în sufletele oamenilor de aici și, de aceea, viața le pare mai ușoară. Dar iarna, când nămeții îngroapă pădurile, iar omul nu are înainte decât poteca făcută de lupi și alte sălbăticiuni, traiul le pare greu și fără perspective. De aceea, oamenii au și părăsit, pe rând, satul.
‘Viața de aici nu e ușoară, dar ne-am obișnuit cu ea. Munca ne ține sănătoși. Mulți au părăsit acest loc, dar au început să vină străini’, spune Dumitru Isac, unul dintre septuagenarii cătunului.
Casele aproape părăsite de localnici sunt însă interesante pentru străini, care cumpără gospodăriile pentru a le transforma în case de vacanță sau chiar le amenajează și le locuiesc.
Moș Dumitru spune că un neamț a și cumpărat o astfel de casă, pe care a renovat-o, dar și lucrează pământul aparținător. Pe internet, familii tinere de austrieci se interesează de prețul la care se vând casele din Luncanii de Sus. ‘Cred că sunt de vânzare vreo 15 case și loturi de teren cu număr de vânzare’, adaugă bătrânul.
Administrația județeană are în proiect două lucrări mari pentru amenajarea zonei, mai ales ca atracție turistică, fiind apropiată de bisericile din lemn, de ‘Voronețul Banatului’ (Mănăstirea de la Românești), de Peștera Albastră, de Valea lui Liman, zone încărcate de frumusețe, de istorie și de legende.
‘Sunt niște lucrări de aducțiune de apă care se fac de la Lacul Surduc, mai exact este o conductă care va tăia muntele, pe 4,5-5 km, și care va ajunge exact în acea zonă. Apoi, mai avem o lucrare care pleacă de la Fârdea (din apropierea lacului Surduc), traversăm muntele spre Tomești, dar Consiliul Local Tomești nu ne-a trimis, încă, hotărârea prin care se aprobă ca drumul comunal să treacă la rangul de drum județean, ca să-l luăm noi în administrare, ci doar comuna Fârdea ne-a transmis-o. Acel drum ar urma să lege zona Lacului Surduc de zona mănăstirilor de la Tomești — Luncani’, explică Titu Bojin.
Locuitorii cătunului nu știu de planurile Consiliului Județean și duc o viață aproape arhaică. Dacă tinerii au apucat să plece, iar pe unii dintre bătrâni i-au luat cu ei, alții sunt singuri și așteaptă întâlnirea cu eternitatea.
‘Avem în acea zonă mai multe sate care se depopulează. Este un fenomen specific în acea zonă de munte, Bara-Dobrești-Ohaba Lungă. Unde sunt zone de munte sau chiar de deal, unde nici măcar producția agricolă nu este extraordinară, sunt localități care se depopulează. Este o zonă mai delicată, care nu-și găsește stabilitatea. Unii dintre cei care au rămas nu au unde să plece. Unii au copii și-i mai ajută, îi duc cu ei. Alții sunt la o anumită vârstă la care nu mai pleacă din satul acela amărât, unde au o căsuță și o grădină în jur. Unde Dumnezeu să se mai ducă?’, spune președintele Consiliului Județean Timiș.
Peste 20-30 de ani, despre Luncanii de Sus se va vorbi la timpul trecut, ca despre un așezământ care a existat odată, sau, așa cum ar merita, ca despre un centru turistic deosebit de atractiv. Depinde de oficialii județului și ai comunei Tomești, de care aparțin Luncanii, cum vor pecetlui soarta uneia dintre cele mai frumoase așezări timișene. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto; tomesti.ro