Cazanciuc spune că demisionează dacă acest gest ar ajuta la înfăptuirea justiţiei referitor la cazul din Vaslui

22

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri, la Palatul Parlamentului, că își va da demisia „cu siguranță” dacă acest gest va ajuta „la înfăptuirea justiției”, după ce premierul Victor Ponta i-a transmis că ar trebui să demisioneze în cazul în care CSM nu va lua nicio decizie față de dosarul violului de la Vaslui.

El a adăugat că, dincolo de declarațiile publice, sunt proceduri în curs de derulare și a menționat că trebuie să se aștepte finalizarea procedurilor inițiate de Inspecția Judiciară și numai după aceea să se discute dacă acest caz „particular” este o greșeală sau nu.

Citeste si:  ETACON SERV SRL - notificare privind deschiderea procedurii insolvenţei

„Am văzut o știre că m-a certat premierul pentru un caz anume, m-a dojenit premierul pentru lucruri care apar în spațiul public. Dincolo de declarațiile publice sunt proceduri în curs de derulare și cred că trebuie să așteptăm procedurile pentru a fi finalizate de către Inspecție și pe urmă să putem discuta dacă acest caz particular este o greșeală pe undeva sau nu”, a afirmat Cazanciuc.

Cât privește declarația premierului potrivit căreia sesizarea la Inspecția Judiciară nu mai este relevantă, ministrul Justiției a spus că CSM a sesizat Inspecția încă de luna trecută, menționând că în scurt timp aceasta o să dea o soluție.

Citeste si:  Sărbători religioase - 22 august

Întrebat de ce durează atât de mult ancheta, el a spus că în mod normal soluționarea unui asemenea caz durează în jur de 30-40 de zile, iar Inspecția Judiciară va urgenta soluționarea acestei solicitări venite de la CSM.

„CSM a sesizat la finalul lunii iunie, suntem în termen, cred că în câteva zile o să putem avea un rezultat preliminar de la Inspecție. Eu cred că Inspecția va urgenta soluționarea acestei solicitări venite de la CSM”, a susținut Cazanciuc. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata