Gabriel Berca, reţinut pentru trafic de influenţă; va fi propus vineri instanţei pentru arestare preventivă

17

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii l-au reținut pe Gabriel Berca, senator la data faptei, pentru trafic de influență, urmând ca vineri să fie prezentat Curții de Apel Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi , în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul inculpatului Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine cât și pentru formațiunea din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic să își folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

Citeste si:  6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae

„Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale”, susțin procurorii.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, reținut joi de procurorii DNA Bacău, a fost scos încătușat din sediul DNA și dus în arestul Inspectoratului Județean de Poliție. La ieșirea de la DNA, Berca nu a făcut declarații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata