Fotografia postată pe Facebook cu două căţeluşe „îmbrăţişate”, înainte de a fi eutanasiate, le-a salvat viaţa

O fotografie cu două cățelușe care se „îmbrățișează” într-un adăpost pentru animale, cu câteva ore înainte de a fi eutanasiate, a primit peste 16.000 de like-uri și a fost redistribuită de peste 9.000 de ori pe rețeaua de socializare Facebook, reușind în același timp să le salveze viețile, scrie abcnews.com.

Campania declanșată pe Facebook pentru salvarea acestor cățelușe a dus la strângerea sumei de 3.400 de dolari, bani folosiți pentru tratarea celor două.

‘Le place să se joace împreună’, a declarat Karin Wallace, fondatoare a organizației ‘Angels Among Us Pet Rescue’, unde sunt găzduite în prezent cele două cățelușe.

Citeste si:  Peste 20 de filme sprijinite prin finanţare MEDIA, la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de la Cannes

Fotografia cu cele două cățelușe, Kala, în vârstă de opt luni din rasa old hound, și Keira, din rasa boxer cu vârsta de un an, a fost realizată la 20 iulie, într-un adăpost dintr-o zonă rurală din statul Georgia, înainte de a fi salvate de voluntarii societăților ‘Angels Among Us Pet Rescue’ și ‘Etowah Valley Humane Society’.

‘În două ore și șase minute comunitatea celor care iubesc animalele s-a mobilizat și cele două cățelușe prietene au fost salvate’, potrivit unui mesaj postat pe Facebook.

Citeste si:  American Airlines intenționează să readucă Boeing 737 Max în service la sfârșitul anului

După ce fotografia cu Kala și Keira a fost postată pe Facebook iubitorii de animale au dat peste 16.000 de like-uri și au redistribuit de peste 9.000 de ori fotografia cu cele două cățelușe, reușindu-se totodată strângerea sumei de 3.400 de dolari pentru medicația necesară cățelușelor.

Un reprezentant al organizației ‘Angels Among Us Pet Rescue’ a declarat pentru ABC News că voluntarii celor două organizații au luat cățelușele din adăpostul respectiv din Georgia cu aproape 12 ore înainte de a fi eutanasiate. Următorul pas pentru Kala și Keira este găsirea unui cămin permanent la o familie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: facebook.com / Angels Among Us Pet Rescue

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata