Sfârşit de săptămână cu peste 230.000 de turişti pe litoral, număr record în acest sezon estival

Peste 230.000 de turiști s-au aflat in weekend pe litoralul românesc, potrivit estimărilor agenților economici din turism, fiind cel mai aglomerat sfârșit de săptămână din acest sezon estival.

Conform centrului Infotrafic, vineri, sâmbătă și duminică dimineața, pe Autostrada Soarelui au fost înregistrate aproximativ 70.000 de autovehicule care au circulat către Constanța.

„Precizăm că acest sfârșit de săptămână a fost cel mai aglomerat de la începerea sezonului estival, având în vedere valorile ridicate de trafic înregistrate pe drumurile care duc înspre județul Constanța. Spre exemplu, pe Autostrada Soarelui s-au înregistrat, în ultimele două zile și în primele ore ale acestei dimineți, aproximativ 70.000 de autovehicule (numărul estimat al turiștilor aflați pe litoral depășește 230.000, potrivit datelor furnizate de operatorii de turism)”, conform Infotrafic.

Pentru evitarea aglomerației la stația de taxare de la Fetești, polițiștii au recomandat ca plata taxei de trecere a podurilor peste Dunăre să se facă la benzinăriile autorizate ori prin SMS, la numărul 7577 — număr disponibil în patru rețele de telefonie mobilă, detalii fiind pe site-ul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.