Sorin Cîmpeanu: Din acest an, învăţământul particular acreditat, obligatoriu, va fi finanţat

0

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, 31 iulie, că din luna septembrie a acestui an învățământul particular acreditat, obligatoriu, va fi finanțat, iar acest lucru ar putea duce la scăderea taxelor plătite de părinți.

„Este primul an în care, începând din luna septembrie, va fi finanțat învățământul particular acreditat, învățământul obligatoriu. Este vorba de o alocare (la rectificarea bugetară — n.r.) de 32,6 milioane de lei pentru ce a mai rămas din anul 2015. Acest lucru rezolvă aplicarea unei prevederi a legii care funcționează din anul 2011 și care a fost prorogată, învățământul obligatoriu este obligatoriu pentru toți copiii, nu numai pentru cei din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat”, a afirmat ministrul, într-o conferință de presă la Ministerul de Finanțe.

El a adăugat că în urma acestei măsuri vor scădea taxele în învățământul particular obligatoriu, dar acest lucru va fi decis de instituțiile respective. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.